• Pentru minte,  Pentru suflet

    24 de ore și-o lecție primită de la soare

    24 de ore și-o lecție primită de la soare - Anda Elena Pintilie - Sapte pietre

    Soarele are o regulă. Dimineața răsare. Seara apune. Zi după zi după zi. Nu își schimbă obiceiul, nu amână, nu întârzie, nu se lungește mai mult decât îi e graficul. Doamne ferește dacă ar face după capul nostru, după cheful nostru sau după starea noastră de moment…

    Soarele răsare. Și apoi apune. Peste bunele și peste relele noastre. Nicio zi bucuroasă nu are mai mult de 24 de ore. Nicio zi îngrozitoare nu are mai mult de 24 de ore.

    Conștientizarea asta ar trebui să ne fie mângâiere. A mai trecut o zi! Așa cum a trecut. E timp pentru recunoștință. Pentru un gând de rugăciune. Și pentru somn.

    Mâine, dacă ni se va mai îngădui o zi, o vom lua de la capăt. Cum vom întâmpina răsăritul? Cum ne va găsi apusul? Ce vom face cu darul vieții și al timpului, cu darul luminii și al muncii, cu darul odihnei și al zâmbetului?

    Doamne, mulțumim pentru ziua de azi! Doamne, ajută-ne să-l avem pe mâine și învață-ne să-l trăim cum se cuvine! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    La fiecare pas, un nou început. Și, totuși, câte începuturi trăim?

    Că-i azi, că-i luni, că-i prima zi de mai, că-i un nou serviciu, o nouă relație, o nouă cădere, o nouă ridicare, o nouă lecție învățată sau un nou șut în fund – mereu o luăm de la capăt. La fel sau… altfel. Mai cu foc sau mai cu sictir, mai cu optimism sau mai încrâncenați, mai dornici de a fi fericiți sau mai inconștienți.

    În fiecare pas e un nou început. În fiecare sfârșit e un nou început – la fel cum și în fiecare continuare ne lovim de același nou început. Ni-l dorim mereu a fi unul cu bine. Dar câți și câte facem pentru acest bine? Cât reușim să avansăm de la stadiul de dorință la… împlinire? Câți ne bazăm pe „ghinion” și, mai apoi, pe „norocul” de a primi șansa unui nou luat de la capăt – punând motiv că… mai avem timp? Câți reușim să trăim în prezent, să fim părtași, actori principali în rolul noului început – și câți ne pierdem în trecut sau ne avântăm cu prea mare elan în viitor, uitând de magicii

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Astăzi o iau de la capăt

    În fiecare dimineață de până acum m-am… trezit. Mai mult sau mai puțin conștientă de șansa ce mi s-a dat. Mai mult sau mai puțin obosită, mai mult sau mai puțin zâmbăreață, mai mult sau mai puțin pusă pe fapte mari.

    În fiecare dimineață începe un nou astăzi. În care am nu doar dreptul, ci și obligația de a o lua de la capăt. Ziua de astăzi este cea mai importantă zi din viața mea! Pe ea o dețin și ea-mi este cea mai mare avere.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    „Cum ar fi fost dacă” – gândul care ne îneacă

    Mi s-a spus cândva, despre gânduri, că-s precum bărcile care se îndreaptă spre port. Noi suntem pe mal, ele sunt încă în larg. Le zărim, le avem… până aici, totul ok. E în regulă să avem gânduri. Păcatul intervine atunci când decidem să ne suim într-o barcă sau alta – ori în toate!

    ganduri si barci - cum ar fi fost daca

    Să te joci cu gândurile e lucru tare primejdios.

  • Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Timpul nu oprește în stație

    Trece vremea, trece vremea… și mă trec și eu. Tic-tac…

    Ieri ne minunam de 1 ianuarie, astăzi suntem deja pe 1 august. Toate-s la o aruncătură de băț una de alta și, totuși, cam cât de multe s-au întâmplat în această perioadă! Că le vedem sau nu, că le trăim sau nu, că le punem la suflet sau nu, că ne bucurăm sau nu, că ne supărăm sau nu… toate-și urmează cursul lor. Timpul nu așteaptă. Timpul nu iartă. Timpul nu stă la taclale și nici nu se oprește, când vede că noi ne-am oprit. Timpul nu ne obligă să-l urmăm – dar el merge mai departe.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Trăiește clipa – dacă vrei să trăiești

    Carpe diem! Cam acesta era motto-ul preferat al lumii, scris cu mult patos prin oracole. Un motto care m-a făcut să nu iau prea des îndemnul în serios. Am perceput acest trăiește clipa ca motiv de îndrăgosteală, petrecere în neștire și în orbire, beție la propriu și la figurat, irosire a vieții respirate fără trecut și, mai mult decât evident, fără viitor.

    Se zice însă că, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se mai înțelepțesc. Pesemne că părul meu alb începe să-și mai spună cuvântul și să se revolte de sub vopsea… Măcar el se chinuie să mă aducă pe calea înțelepciunii și, uneori, îmi mai gâdilă mintea și mă îndeamnă să cuget.