Timpul nu oprește în stație
Trece vremea, trece vremea… și mă trec și eu. Tic-tac…
Ieri ne minunam de 1 ianuarie, astăzi suntem deja pe 1 august. Toate-s la o aruncătură de băț una de alta și, totuși, cam cât de multe s-au întâmplat în această perioadă! Că le vedem sau nu, că le trăim sau nu, că le punem la suflet sau nu, că ne bucurăm sau nu, că ne supărăm sau nu… toate-și urmează cursul lor. Timpul nu așteaptă. Timpul nu iartă. Timpul nu stă la taclale și nici nu se oprește, când vede că noi ne-am oprit. Timpul nu ne obligă să-l urmăm – dar el merge mai departe.
Călin a primit Viață!
Aseară, am participat la evenimentul organizat special pentru Călin. Am încercat, fiecare în felul nostru, să oferim Timp și Viață unui copil. Eu eram acolo, în calitate de blogger. Eram și un pic reporter – gândindu-mă la toate cazurile sociale despre care am scris și în care m-am implicat. Nu în ultimul rând, am fost acolo, cu suflet de mamă. O febră 40 și un drum la spital, în toiul nopții – sunt experiențe prin care fiecare a trecut cu pruncul său și, care ne cutremură. Totuși, astea par mizilicuri, în fața adevăratelor tragedii.
Timp și Viață pentru Călin
Pe Călin îl ştiu dintotdeauna. Îl ştiu din campaniile realizate în presă. Apoi, am scris şi eu despre el. Călin mă priveşte, mereu, din pozele lipite pe cutiuţele de donaţii – montate în farmaciile pe care le frecventez.
Pe Călin îl ştiu dintotdeaua. Bolnăvior. Şi, luptător! Călin are 6 ani.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, o perioadă nesfârşită de chin. De durere. De suferinţă.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, credinţă! Credinţa faptului că micuţul Călin iubeşte Viaţa – iar Viaţa îl iubeşte pe Călin!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
