Iubesc neconditionat si iarta mereu. Si accepta, parca, prea multe.
Ne supara uneori si, la nervi le intoarcem vorba. Credem ca-i avem pe vecie si ni se pare firesc sa fie ai nostri, de partea noastra, mereu pentru noi. Chiar daca nu meritam asta. Constientizam ca acest lucru e imposibil si ne promitem sa fim mai calmi. Sa-i apreciem. Sa le aratam dragostea noastra si sa fim fericiti.
Pana data viitoare. Pana peste un minut, o zi, o saptamana, cand din nou strambam din nas, raspundem, rastalmacim vorbe, fapte si plangem. Plangem pentru noi, ne plangem de ei, plangem la gandul: ce ne-am face fara ei?
E o poveste care se repeta mereu, generatie de generatie.
Este…