Întrebări „de trezire” în miez de noapte
Poate că ar fi bine să ne întrebăm, din când în când, de ce alegem măștile. De ce alegem să ne mințim
Azi mi-e dor. Și mi-e bine așa
Azi mi-e dor…
Azi îmi permit să-mi fie dor.
Zâmbesc ușor
și plec în călătorie cu sufletul,
cu mintea, cu totul.
Privesc spre cele ce-au apus,
le mângâi și le-mbrățișez,
șterg lacrima, un pic oftez…Respir adânc și mulțumesc
Cer și ploaie. Și lacrimi
Sunt dăți în care
numai cerul știe
că plângi,
atunci când
picăturile
de ploaie
își dau întâlnire
pe obraz
cu lacrimile tale.E minunat
să poți trece
nestingherit
printre oameni
mult prea grăbiți,Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Dar clipa asta, cea de-acum…?
Foto: Andrei Prian Contează mult cine-am fost ieri,
Contează unde voi fi mâine,
Dar clipa asta, cea de-acum,Ce-aș face pentru o (anume) îmbrățișare
Unii spun că se simt bine
îmbrățișând copaci.
Eu mă simt bine
îmbrățișând oameni.
Dar aș deveni copacul cuivaHai să ne pierdem!
Uneori îmi place să mă pierd.
Nu prea departe, în locuri deloc înfricoșătoare.
Uneori îmi place să mă pierd…
Bine, hai, recunosc!
De multe ori
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
