Inima. În închisoarea mea ea are voie să viseze
Am plecat cu barca să-mi caut inima.
Nici nu mai știu pe unde hoinărește…
De-i în costum ori se-odihnește-n pijama
De mă așteaptă ori pe-altcineva iubește.Am plecat să-i fac inimii pe plac. Atât.
Ca un pescar, am luat doza de răbdare…Noi n-avem nicio poză împreună, știi?
Noi n-avem nicio poză împreună, știi?
Dar avem mulți pași făcuți umăr la umăr
Și câteva povești pe care ni le tot spunem.Întrebări „de trezire” în miez de noapte
Poate că ar fi bine să ne întrebăm, din când în când, de ce alegem măștile. De ce alegem să ne mințim
Azi mi-e dor. Și mi-e bine așa
Azi mi-e dor…
Azi îmi permit să-mi fie dor.
Zâmbesc ușor
și plec în călătorie cu sufletul,
cu mintea, cu totul.
Privesc spre cele ce-au apus,
le mângâi și le-mbrățișez,
șterg lacrima, un pic oftez…Respir adânc și mulțumesc
Cer și ploaie. Și lacrimi
Sunt dăți în care
numai cerul știe
că plângi,
atunci când
picăturile
de ploaie
își dau întâlnire
pe obraz
cu lacrimile tale.E minunat
să poți trece
nestingherit
printre oameni
mult prea grăbiți,Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Dar clipa asta, cea de-acum…?
Foto: Andrei Prian Contează mult cine-am fost ieri
Contează unde voi fi mâine
Dar clipa asta, cea de-acum,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
