Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?
Oameni mulți la Sfânta Parascheva. Oameni liniștiți. Bine îmbrăcați, bine educați, cu emoții. Sunt pe cale, aproape de a-și întâlni Ocrotitoarea. Îi intervievez și mă bucur de ei. Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?, aud strigându-se în urma mea. Este o voce puternică, sigură, singură, asumată. Mă întorc și o văd pe Daniela. Un om. Un om pe lângă care – știe și ea – adesea trecem fără să-l vedem. Un om… bun de ocolit. Sau de privit cu milă. Sau cu superioritate. Sau cu teamă.
Un om ajuns, de acum, în apropierea raclei Sfintei Parascheva. Un om altfel. Și, totuși, un om al Cuvioasei, printre atâția alți oameni.
Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?… M-au marcat cuvintele ei. M-am întors să-i vorbesc. Cum să nu fie om? Cum să trec peste nevoia ei de a comunica?
În timp ce porțile orașului sunt deschise, la Sfânta Parascheva se intră doar cu… buletin de Iași
E bine că jandarmii ne protejează. Sunt ei mai mulți decât închinătorii la Catedrala Mitropolitană din Iași. Înțeleg, își fac doar meseria – dar nu poate să nu mă întristeze menirea ingrată pe care o au în această perioadă: să verifice oamenii la… buletin!
Porțile Iașului sunt deschise. Și, așa, oricine poate ajunge cu bicicleta, cu mașina personală, cu tren, cu autobuz, cu ia-mă, nene… cam oriunde vrea. La bal și la spital. La mall și la terasă. La rude și prieteni, la nunți și botezuri, la plimbări romantice prin ploaie. Poate trece nestingherit pe Ștefan – dar nu poate păși în curtea Catedralei.
„Toate pelerinajele au ceva în comun: bucuria pelerinilor”
Am avut, de curând, un dialog cu cercetătorul Mirel Bănică. Pentru Doxologia, am discutat despre pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva, dar despre alte pelerinaje din țară și din străinătate.
Mirel Bănică este
Prietenii Sfintei Parascheva. De ce s-ar întoarce, dacă n-ar simți bucuria?
Am fost rugată să scriu în Ghidul pentru Pelerini din 2017. Nu un reportaj… ci trăirile mele. Cum văd eu lucrurile. Mi-a fost greu. Adică… cine-s eu, să apar în ziar cu părerea mea, nu cu vorbele oamenilor?… Și-am tot amânat. Dar mi-am adunat gândurile și emoțiile așa… pe ultima sută de metri.
Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva
Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.
Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
