De ce m-aș simți discriminată de Referendumul pentru Familie?
O strategie (proastă sau mai puțin proastă) de marketing a unui mall bucureștean a reaprins discuțiile cu privire la Referendumul pentru definiția Căsătoriei în România – numit, generic, Referendumul pentru Familie. Căci e foarte simplu și de efect să pornești de la un caz particular și să generalizezi. De fapt, să împroști cu noroi acolo unde ai tu interesul s-o faci – chiar dacă una n-are legătură cu cealaltă.
O femeie cu doi copii nu a primit un pachet Family pentru că, neavând marele soț lângă ea, nu s-a considerat că ea și copiii formează o familie. Nasol. Căci și ea, divorțată, alături de prunci formează o familie, și eu formez, alături de copila mea, o familie. Copila are doi părinți și o legătură frumoasă cu ei, părinții alcătuiesc, pentru ea, o echipă, dar soțul și soția nu mai există. Familia, deci, s-a spart – dar nu își schimbă titulatura. Aici pun primul punct, în care am văzut de la ce s-a pornit. Ok. Și, acum? Clar, Referendumul e de vină! De ce? Cum, de ce? Păi, acolo se vorbește despre bărbat și femeie. Așa, și?
Să vedem. Referendumul este pentru a defini Căsătoria – ca fiind nu între „soți”, cum se spune până acum, ci între „un bărbat și o femeie”. Și aici ar trebui să punem total punct întregii presupuse legături care s-a format între cele două subiecte. Pentru că, exact până aici, cine are de înțeles, înțelege.
Dar eu n-o să pun punct. Și-o să explic.
Răspunsul Sfântului Gheorghe
Mai mult de un an m-am rugat Sfântului Gheorghe. Era luat drept ocrotitor în cadrul unui proiect care, personal, mă rănea – dar care, la bază, aducea alinare unor oameni ce aveau cu adevărat nevoie. De proiect, de alinare, de Sfânt. Așa că eu mai puțin contam. Mă rugam ca totul să iasă bine și ca timpul să treacă cu folos – cu rezultate bune și împliniri. Și, cândva, după aceea, urma ca și viața mea să se reașeze în matcă.
Contrar așteptărilor, spre sfârșitul proiectului, în cale mi-a ieșit furtuna. Furtună ce mi-a distrus matca și, aparent, viața. Așa că, într-un moment de furie și de adevărată nebunie, am început să-l iau pe Sfânt la rost:
– Îți bați joc de mine?!
Când moartea mă ia prin surprindere
Uneori simt nevoia să mă opresc din alergătură și nu pot. Fac planuri, strategii, promisiuni – și nu mă țin de niciunele… E greu. Aproape imposibil. Și descopăr, astfel, cam cât de mică mi-e voința.
Se întâmplă, însă, ca moartea să mă ia prin surprindere. Nu moartea mea. Deocamdată. O moarte. O moarte de departe. Pe care n-aș fi putut-o împiedica. Însă realizez cum aș fi putut influența viața de dinainte, un pic, în bine. Dacă aș fi fost acolo, prin preajmă. Fără alergătură, fără nepăsare. Nici n-aș fi depus cine știe ce efort. Doar m-aș fi arătat un pic mai binevoitoare. Poate că n-ar fi contat deloc implicarea mea. Dar aș fi știut astăzi că am dat de la mine un minim, cât mi-a stat în putință, ca unei vieți grele să atașez, din când în când, un zâmbet.
N-am făcut asta.
Analiză pe-o… mamă singură
Sunt privită uneori cu milă – în alte dăți cu superioritate – și etichetată drept o mamă singură. Nu prea mă ating nici mila, nici presupusa nenorocire ce s-a abătut asupra mea. Sunt multe! Dar, cu siguranță, mi-e imposibil să fiu o mamă singură. Alături de prunca din dotare n-am cum să fiu mamă și singură în același timp! Pot fi o femeie singură – sau pot fi, pur și simplu, singură.
Telegramă virtuală
Sunt neînțeleasă. Zâmbesc. Sunt pretențioasă. Zâmbesc. De ce aș cere să mă înțeleagă cineva, când eu însămi știu cât pot fi de neînțeles? Zâmbesc.
Uneori ar fi mai bine să tac și doar să zâmbesc.
(Veronica) Soare, bucurie și minuni – imagini din lumea caleidoscopului meu
În copilărie am tot privit lumea prin caleidoscop. O lume ce m-a fermecat și pe care am păstrat-o veșnic în suflet. Pentru prunca mea (și pentru mine!) am tot căutat un ochean ca pe vremea mea dar… mereu am rămas dezamăgită. Apoi am descoperit-o pe Verocika – Veronica Soare, minunata cu minuni.ro! Veronica a readus caleidoscopul în viața mea – prin fotografii și prin bucuria celor care participau la atelierele ei de creat caleidoscoape. Din primul moment mi-am promis că, undeva, cândva, și eu voi spune prezent la o activitate din asta! Și-am început să râd când am auzit că Veronica vine pe 14 februarie la Iași, cu gândul de-am strica planurile de-a petrece singură și neconsolată marea zi a iubirii! 🙂
Ei, pot spune cu mâna pe inimă c-am avut parte de-o zi foarte faină – și de-o seară de excepție! O seară cu revederi și cu noi prietenii, o seară cu joacă și culoare, cu uimire, cu lumină, cu râs mult, cu muncă și cu rezultate tare frumoase! O seară cu (Veronica) Soare și cu zăpadă din plin! 🙂 O seară în care am retrăit copilăria în stare pură, intrând în lumea fascinantă a unui caleidoscop creat cu mânuțele mele! O seară cu oglinzi, mărgele… milioane de flori în oglindă – vorba japonezului! 🙂
Foto: Andreea Maruseac Și pentru că m-am tot învârtit în jurul lui 14, vă ofer 14 imagini care se văd prin caleidoscopul meu.
RESET. Vreau să slăbesc deștept. Și, mai ales… vreau să trăiesc deștept!
În 2017, în primele zile din an, am alergat în fiecare seară pe Bahlui. De vreo zece ori s-a întâmplat minunea, până și-a făcut apariția iarna cea adevărată și nu m-am mai dat scoasă din casă. Am revenit la bunele obiceiuri în vară, dar nici atunci n-am rezistat mai mult de vreo… 20 de zile de mișcare.
Fără sport și fără dietă, în 2017 am fost cu vreo trei-patru-cinci kilograme mai slabă decât media ultimilor ani. Nu-mi propusesem să slăbesc dar, dacă tot se produsese și o schimbare în bine în viața mea, m-am gândit eu că ar fi ok s-o mențin. Și am fixat un anumit prag – sub care nu scădeam deloc înainte – și la care ar fi fost prudent să nu mai ajung.
Logic, n-am făcut nimic pentru marile țeluri. Prin urmare, după Crăciun și cu trecere în 2018 – am revenit la kilogramele inițiale.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
