• Din online

    M-am întors la scris – pietrele prind viață din nou!

    Uneori aș vrea să spun multe… și nu știu cum să tac mai bine. Uneori e vreme de tras cortina. De-o pauză. Neprogramată, dar extrem de necesară. Pe o perioadă nedeterminată.

    Cele Șapte pietre au avut multe pauze de-a lungul existenței lor. Însă niciodată ca acum. Acum m-am simțit bine, vie, activă, am avut parte de aventuri, emoții, zâmbete, schimbări și, totuși, bateriile blogului au fost descărcate.

    M-am întors la scris - Anda Elena Pintilie - Blog Sapte Pietre

    Nu m-am simțit vinovată, nici presată de timp sau de vreun termen limită. Nu m-am simțit trasă de urechi de voi. Din contra, v-am avut aproape și știu că unii v-ați oferit vreme, în această perioadă, să răsfoiți pagini și postări mai vechi, chiar și în zile în care eu nici măcar pe Facebook nu mai existam. Mulțumesc!

    Blogul acesta mi-e copil, mi-e prieten, mi-e drag. Mi-e parte din viață. Așa cum viața se tot schimbă și ne schimbă, observ cum unele fragmente de jurnal încep să devină tot mai clar doar parte din trecut. Mă regăsesc în ele, dar nu mai sunt de actualitate. Mă minunez de ele, îmi plac, dar nu mai simt nevoia să le repromovez. În același timp, cu alte postări, deși faine și total valabile, am început să vă intoxic tot aducându-le în atenție.

    Gata! M-am întors la scris. Simt, cumva, că m-am întors aproape într-o altă etapă a vieții mele. Nu știu dacă voi scrie diferit, dar știu că voi continua să scriu cu inima deschisă, autentic. Am spus întotdeauna că scrisul mi-e bucurie și voi scrie mereu cu bucurie. Împărtășind parte din sufletul meu, din gândurile și din trăirile mele. Continuând, în același timp, să păstrez bucățelele mele de viață, de intimitate și de respirație din offline.

    În ultima perioadă apreciez și mai mult echilibrul, blândețea, comunicarea cu folos, învățarea continuă și prietenia. De aceea, vă mulțumesc din suflet! Pentru că-mi sunteți aproape și mențineți prietenia cu pietrele și cu mine! Pentru că aveți răbdare și înțelegere, pentru că-mi acceptați disparițiile și mă reprimiți cu brațele deschise! Pentru că îmi încărcați bateriile cu zâmbet și cu o vorbă frumoasă, că mă anunțați când greșesc, că vă bucurați și vă întristați cu mine, că îmi scrieți uneori public sau în privat și, la rândul vostru, vă prezentați exact așa cum sunteți: minunați!

  • Ale tinereţii valuri

    Amintiri despre scrisul bătut

    În copilăria mea, scrisul de mână era sfânt.

    Când ai mei au adus în casă, prin anii ’90, o mașină de scris – mă uitam la ea ca la o minune. Apăsam o tastă și admiram cum piciorușul de metal sărea spre pagină, ca să-și pună amprenta. Era fascinant modul în care se lipeau literele pe hârtie!

    masina de scris - Muzeul Unirii din Iași

    Tata avea treabă, dar nu mai avea loc de mine.