Un salariu și-un copil – părerea lumii și realitatea noastră
– Am un salariu deloc mare, dar am un loc de muncă unde sunt fericită, care mă împlinește!, spun eu.
– Și copilul dv. ce părere are?!, am fost întrebată cu o greață maximă.
– Cum adică?, am întrebat, la rându-mi, extrem de mirată.
– Adică are nevoi copilul pentru creșterea și dezvoltarea lui! Banii sunt FOARTE importanți!
Cerul ce mi s-a oferit în dar
Aseară stăteam într-un balcon. Aveam o bere cu lămâie în mâini și o priveliște… îmbătătoare în fața ochilor. Nu… berea nu a avut nicio vină și nici un efect. Însă muntele, pădurea, toate nuanțele acelea de verde pe care le ador, aerul tare și tare bun mă făceau să-mi doresc să nu mai plec de acolo. O, Doamne!, am gândit. Mâine seară voi reveni între betoane. Mâine seară mă voi așeza pe pat și voi revedea blocul din față…
Uitasem, biata de mine, că și fereastra camerei mele îmi poate oferi daruri de preț.
Fetele s-au întors acasă
Două fete, 11 zile, 1.325 de kilometri și-o infinitate de momente numai bune de transformat în amintiri frumoase. O călătorie fără incidente, slavă Domnului, cu drum lin, cu vreme bună, cu prieteni faini și cu vizite de suflet.
Două fete – mamă și fiică – au pornit într-o aventură de viață și de vacanță, pline de emoții, de planuri și de zâmbet.
Pauză
Ce mai la deal, la vale… luna asta cam într-o pauză am fost pe blog. Însă, de acum intrăm în pauză oficială! 🙂
Sper să ne întoarcem cu povești multe și frumoase, cu chef și timp și spor la scris, cu mai multă energie. În septembrie!
Revenită la 30 de ani
13 zile fără Facebook. Adică, de pe 19 – până pe 31 august. Revenire greoaie pe 1 septembrie… 🙂
Am reuşit faza asta – cură de Facebook! Am reuşit să trăiesc şi fără televizor, tot sejurul la mare. Cercei nu mi-am pus nici până acum – deci, urechile şi multitudinea de agăţători coloraţi mi-au fost, deopotrivă, la cură. Din păcate, la o altă cură am fost supusă la întoarcerea acasăPasager în maşina timpului
Aşa cum a promis, prietenul George revine astăzi – cu câteva impresii din cetatea Sighişoarei.
Transalpina. Mărturisire de… concediu
Nu. Eu n-am ajuns, încă, să trăiesc zilele de concediu. Însă, prietenul meu, George, le-a şi terminat. În acest context, l-am invitat pe blog – să ne povestească. Să ne poarte, măcar cu ochii minţii, prin Transalpina. Pe aproape de locul în care s-a născut tatăl meu, în Munţii Parâng. Să-i dăm cuvântul lui George! 🙂
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
