• Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Bagă-ți copilul în sac!

    Sper că amenințările de genul: dacă nu ești cuminte, te dau la țigani și te bagă în sac! nu mai sunt folosite. La fel, sper că nu mai sunt părinți care să promită copilului că – dacă nu te potolești, te duc la doctor să-ți facă injecție sau te dau la bau-bau, ca să te pape! [Iar dacă le folosești, nu te întreba, mai apoi, cum de discriminarea se învață de la cele mai mici vârste, de ce îți urlă copilul încă înainte de a intra în cabinetul doctorului – chiar dacă mergeți doar la un control de rutină, sau de ce îi e frică celui mic să doarmă pe întuneric.]

    Dar nu despre asta voiam să vorbesc astăzi. Ci despre copii și despre somnul lor, despre pelincuța care, deși ar trebui să-i învelească, în mare parte a nopții se află sub ei, despre spate gol și frig intrat în oase.

    Copiii sunt tare drăguți când dorm! Se odihnesc, cresc, fac liniște și-și mai lasă și părinții să respire 🙂

    Dacă pe timpul zilei sunt mai ușor de supravegheat și de învelit, noaptea nu cred că ți-o petreci numai de strajă. Dacă cel mic doarme lângă tine, e mai ușor să-l strunești, să-l învelești, să mai pui o mână pe el. Dar dacă doarme în pătuț, controlul tău scade.

    Îți dorești, totuși, să aibă cele mai bune condiții de somn. Pe lângă lenjerie curată, pampers schimbat, pijamale comode, atmosfera liniștitoare, de mare ajutor poate fi un săculeț de dormit.

    Asemenea săculeți pot fi cumpărați de-a gata sau pot fi confecționați de niște mâini dibace. În lipsă de mâini dibace personale, eu am apelat la Ioana, prietena mea cea experta în realizarea de gentuțe și de accesorii handmade. I-am dat o rochiță și doua bluze din bumbac, iar ea a făcut, pentru Maria mea, doi săculeți.

    Săculeț de dormit pentru copii

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Sfaturi de luat in seama la intalnirea cu un copilas

    * Atunci cand mergeti acasa la un copil mic, inainte de a ajunge in dormitorul acestuia, trebuie sa vizitati baia – sa va spalati bine pe maini cu apa si sapun!

    * Evitati gestul dragalas si aparent inofensiv de a pupa mainile unui copil! Pentru ca un micut isi duce mereu mainile in/ la gura si, odata cu ele, toti microbii de la pupaciosi.

    * Nu o luati ca pe ceva personal, daca bebe plange atunci cand il luati in brate. Nu va cunoaste. Nu sunteti nici mama, nici tata – atata tot.

    * Incercati sa nu va minunati in exces de calitatile copilului

  • Şcoala părinţilor

    Mamica la inceput de drum – mici trucuri pentru zile mari

    Cunosc multe burtici. Retraiesc, cu ajutorul lor, emotii si clipe de vis! Zambesc cand primesc unele intrebari, ale caror raspunsuri le stiu, de acum, cu varf si indesat! Nevoia si timpul te invata. Dar, la inceput, eram la fel sau chiar mai nestiutoare. De aceea, m-am decis sa fac o listuta cu idei, sugestii, preturi, avantaje, dezavantaje… din experienta mea. Poate, cine stie, macar doua-trei lucruri vor fi cuiva utile.