Pași înapoi
Am observat ceva…
Oamenii sunt fericiți să urce muntele pe spinarea ta. Dar, dacă nu se mai pot ține după tine… se opresc. Și, chiar fac niște pași înapoi. Culmea este că asta nu e totul. Se străduiesc din răsputeri să-ți pună și ție frână, piedică, laț în gât. Logic, sub o perdea de bune intenții.
Planuri și neplanuri de mică soție
Maria, cu lacrimi în ochi:
– Atunci, eu n-o să mă mai mărit! N-o să mă mai mărit niciodată!
– Păi, de ce?, o întreb uimită.
E în perioada aceea în care visează continuu la prinţi şi în care-şi schimbă posibilele iubiri ca pe şosete…Pauză
Ce mai la deal, la vale… luna asta cam într-o pauză am fost pe blog. Însă, de acum intrăm în pauză oficială! 🙂
Sper să ne întoarcem cu povești multe și frumoase, cu chef și timp și spor la scris, cu mai multă energie. În septembrie!
Discuție cu sufletul, la început de post
„E început de Post, timp numai bun pentru (re)naștere. Începe Postul, suflete, pornește și tu pe cale! E cale de Smerire dar, mai presus de toate, e cale de Iubire”.
Așa vorbește Andreea cu sufletul ei acum, la început de post.
Șocul de a îți găsi parul din ochi
Faza aceea cu paiul și cu parul e perfect adevărată. Știu că, în general, nu ne place să constatăm că avem un par în ochi. Doar suntem cei mai corecți, cei mai drepți, cei mai imaculați. Inclusiv atunci când greșim o facem pentru că… altfel nu s-ar putea. Așa ajungem să greșim, doar ca să avem dreptate.
Trec ore și zile și ani la rândul, în care dăm din cap dezaprobator, atunci când alții o iau pe arătură. Ce dacă devierea lor e cam aceeași și, poate, chiar mai puțin semnificativă?
Șase ani de Șapte pietre
Pietrele mele se numără, se gâdilă între ele, se hârjonesc. Sunt șapte – și, astăzi au parte de șase lumânări. Își freacă palmele a bucurie, că trec în anul șapte – și-și fac tot felul de planuri de viitor.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase