Rugăciunea pentru lume a Sfântului Paisie Aghioritul
Pare o înșiruire banală de tot felul de situații. E banală însă, doar în condițiile în care putem spune că trăim într-o lume… banală. Da, mă pregătesc să vă prezint aici o rugăciune. Deloc în tiparul clasic, în care suntem obișnuiți. Deloc banală. Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul. Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Căci de pe 12 iulie 2016, cu bucurie vă spun că Sfântul este trecut și în calendarul liturgic românesc.
Gata cu introducerea. Să citim rugăciunea. Ca pe o rugăciune sau ca pe un text. Și vom stabili apoi cât de banală sau de necesară și de reală este înșiruirea.
Șase ani și-o minune
Acum șase ani, pe vremea aceasta, priveam cei mai faini ochi verzi pe care-i văzusem vreodată în viața mea! Aveam deja o zi de când îmi țineam prunca în brațe și mă bucuram de prețiosul dar primit de la Doamne-Doamne.
Nu mă satur să-mi amintesc zilele de 29 și 30 iunie 2010, nici tot ceea ce-a urmat de atunci încolo, până astăzi, în viața noastră. Maria-Paula nu se lasă nici ea mai prejos. Se așază cu capul pe umărul meu și mă roagă: Mami, mai spune-mi o poveste adevărată despre mine! 🙂 Și eu numai atâta aștept.
Să-i spun cât de mult o iubesc,
Ți-am spus eu!
Ți-am spus eu! Expresia asta este, pe cât de enervantă, pe atât de foarte des folosită. Pentru a tachina. Nu e neapărat o răutate, deși poate fi spusă și cu maximă satisfacție. În general, însă, pornește de la o grijă reală și bună pentru celălalt, dar se transformă, pic cu pic, într-un motiv de supărare.
Avem absolventă de grădiniță
Parcă mai ieri vorbeam despre un moment istoric în familia Pintilie – prima ședință cu părinții :). Parcă mai ieri, cu o tonă de emoții, pășeam spre prima zi de grădiniță.
La fel am pășit și spre ultimele zile de grădiniță – spre serbarea și petrecerea de final de grupă mare. Vorbele Mariei de la trei ani o ajung din urmă astăzi, la aproape șase ani… Azi merg la grădiniţă şi la şcoală, mâine – la facultate! 🙂
Copilăria n-o vom uita
Dă-mi, Doamne, anii tinereții – și-ai mei cercei de-acum :)
La 14 ani am primit cadou un ineluș din aur. Subțire cât un fir de ață, cu un model sub forma unui nod. Era atât de finuț, că abia se vedea. Dar eu îl vedeam, îl știam și-l ascundeam cu tot cu mână, de multe ori, sub bancă – atunci când aveam ore cu vreo profesoară care strâmba din nas în preajma „domnișoarelor din noua generație”.
Cu inelul acela și cu veșnicii mei cercei din aur mi-am făcut toată adolescența și o parte din tinerețe. Mda…
Hristos S-a înălțat!
S-a răstignit pentru noi, a înviat și S-a înălțat! Adevăruri mai presus de firea și de puterea noastră de înțelegere. Adevăruri incontestabile. Și dovada mărturiei pentru cât de mult ne iubește Dumnezeu.
Fericirea de a da în mintea copiilor
Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!
Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
