• Umanitar

    Oferă 2 euro pentru viaţa lui Bibi!

    Nu am scris postare specială zilele astea, dar am făcut de câteva ori anunţul, prin intermediul reţelelor de socializare – trimiţând spre scrieri mai vechi, în care ţi-l prezentam pe Bibi.

    Scriu astăzi, intenţionat, în ultima zi, de teamă ca unii să nu fi lăsat fapta bună pe mai târziu şi s-o fi uitat… Scriu astăzi, în ultima zi, pentru că nu e timpul pierdut! Acum, în acest moment, îi poţi oferi lui Bibi 2 euro şi o şansă la viaţă! Ia telefonul în mână, deblochează-l şi trimite măcar un SMS la numărul 848! Astăzi, 16 decembrie, este ultima zi în care mesajul la 848 înseamnă 2 euro pentru viaţa lui Bibi!

    Bibi are un an şi jumătate. Este cu un strop mai mare decât Maria. Numai gândul că, în această loterie a vieţii, copilul meu ar fi putut fi grav bolnav – îmi inundă faţa de lacrimi. Şi, cum, inevitabil, în acest moment m-am gândit la asta… plâng. Plâng şi scriu şi te implor ca, de fiecare dată când poţi, să ajuţi copiii să trăiască! Nu trebuie să dai mult! Nu trebuie să-ţi fie ruşine să dai puţin! Pic cu pic, se poate aduna mai mult decât îţi poţi imagina!

    Ca să poată trăi, Bibi are nevoie de 140.000 de euro… şi de un transplant de măduvă, într-un spital din Ierusalim. De la tine doreşte, în acest moment, 2 euro. Te lasă inima să spui nu?!

  • Bucurii,  Umanitar

    Globurile cu suflet au ajuns la copii!

    Peste 90 la sută din campania Globuri cu suflet s-a încheiat. S-au adunat nopţile nedormite, îngrijorările, stresul… şi s-au topit, toate, în zâmbetele copiilor. Pentru că nimic nu-ţi poate oferi mai multă împlinire decât chipul curios şi fericit al unui copil! Ieri, pe 8 decembrie, am ajuns la Ciorteşti şi la Andrieşeni. La şcoli şi grădiniţe, într-o familie şi la un centru de zi.

  • Bucurii,  Umanitar

    Globuri cu suflet – din suflet!

    Îţi arătam luni cu ce mă ocup, însă n-am avut atunci timp de amănunte. Am făcut o muncă de sortare şi inventariere – nu foarte uşoară, dar cu satisfacţii mult peste ceea ce-aş putea exprima în cuvinte!

    Campania Globuri cu suflet m-a adus mai aproape de oameni. De cei pentru care, alături de întreaga echipă, lupt, dar şi de aceiea care au decis, din exterior, să ne sprijine. M-a bucurat implicarea unor persoane la care nici nu visam. Şi voi vorbi, în continuare, despre cei ce m-au ales pe mine, intermediar, în fapta lor bună. Trebuie să precizez că oameni cu suflet sunt mult mai mulţi de atât!

  • Ale tinereţii valuri,  Te-Ve(de),  Umanitar

    În direct (şi în reluare) la TeleM

    Am făcut-o şi pe asta! Adică… pentru o oră, n-am mai pus eu întrebările, ci am oferit răspunsuri. N-am mai fost eu jurnalistul, ci persoana intervievată. N-am mai stat în spatele unei voci ori a unei semnături, ci am apărut, în toată splendoarea, pe sticlă :).

    Am participat, alături de Andrei Dumbravă, la emisiunea Poveşti sub ochii tăi. La TeleM. Şi am vorbit, cum era firesc, despre campania Globuri cu suflet!

    Poţi vedea înregistrarea emisiunii aici.

  • Din online,  Pentru suflet,  Umanitar

    Blogmeet – Globuri cu suflet

    La sfârșitul săptămânii, o parte dintre bloggerii ieşeni s-au întâlnit şi au discutat despre Globuri cu suflet. Am fost şi eu, normal, pentru că am promis că mă voi implica activ în acţiunea aceasta. Şi am mai fost şi pentru că nu puteam rata prilejul de a mai ieşi din online şi de a mă (re)cunoaşte, offline, cu unii dintre colegii de trăncăneală blogosferică.

  • Din online,  Umanitar

    Globuri cu suflet la Iaşi

    Oameni din online – adunarea! Bloggeri – atenţie! Posesori de site-uri şi chiar voi, simpli iubitori de petrecut vremea pe net, ciuliţi urechile! A început a treia ediţie a campaniei Globuri cu suflet

    Anul acesta, provocarea e mare. Nu  se vor mai face daruri individuale, ci colective. Se va încerca ajutorarea a cât mai multe şcoli din Iaşi, din mediul rural. Pentru că şi copiii de la ţară au dreptul de a merge cu drag la şcoală şi de a beneficia de dotari decente, care să-i ajute în studiile lor. Şi ei trebuie să aibă cărţi pe alese la bibliotecă şi materiale diverse pentru laboratoare. Din păcate, încă trăim într-o lume în care obiecte ce pentru noi reprezintă nimicuri – cretă, burete, foi albe, pixuri, creioane, mape – pentru alţii sunt o avere!

    Tu, coleg blogger! Tu, om din online-ul ieşean, persoană fizică sau juridică, ţine minte! Dacă ai cărţi, jucării, un atlas, o hartă sau orice alt material didactic într-o stare bună şi vrei să donezi, acum e momentul! Dacă nu ai nişte lucruşoare care să ajungă în grădiniţe şi şcoli sărace din judeţ, dar ai posibilitatea să oferi un bănuţ, oricât de puţin, oricât de mult, acum e momentul! Dacă ai şi nişte lucruşoare şi un ban şi vrei să te implici, sa donezi, îţi dai seama, e perfect! Dacă nu ai resurse, dar vrei să ajuţi, promovează campania în rândul cititorilor tăi!