• Vorbe de duh

    La ce bun toate astea?

    Câteodată ne dăm seama, cu adevărat, că nu am fi înțeles nimic din toate astea – dacă nu am fi trecut prin… toate astea! O, da! Știu că, teoretic… n-aveam nevoie de toate astea. Dar ele existau, oricum, chiar dacă noi le neglijam prezența. Erau acolo, pasiv și pasive, neînțelese și dăunătoare.

    La ce bun toate astea - cer

    De ce? De ce mi se întâmplă mie?, ne întrebăm adesea. Dar nu ne întrebăm

  • Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    „Dar ca să votezi este gratuit?”

    – Dar ca să votezi este gratuit?, m-a întrebat copila.

    Am zâmbit tâmp, am îngăimat un îhî și am schimbat subiectul. Pentru mine, ziua de vot e aproape mereu  o zi de doliu. Merg, îmi exercit dreptul și obligația de cetățean, oftez și cam gata. Gratis or fi toate? Mult prea mult timp am sperat că în pași oricât de mici și de timizi se vor schimba lucrurile și viețile noastre în bine.

    Dar ca să votezi este gratuit? - votat - ștampilă de vot

    Am votat și stabilitate, și schimbare, și oameni tineri, și oameni bătrâni, și vechi, și noi, și aparent credincioși, și rezervați în credință, și, și, și… Aproape fără excepție, politica asta și-a dovedit statutul de femeie ușoară. Ticăloasă și înșelătoare, hoață și parșivă. O dată la 4, 5 ani redevine mieroasă și drăgălașă, plină de promisiuni și de planuri mărețe. De oameni vechi, de oameni vechi aparent noi, de oameni noi și flămânzi… și de-o mână firavă de oameni care cu adevărat își merită statutul de om și funcția.

    Iar noi ce facem? Uităm mult și prost.

  • Vorbe de duh

    Femeia independentă și frustrată NU este o femeie liberă – cu atât mai puțin fericită

    Am citit un articol pe tema singurătății. Era și despre femeia independentă. Dar se spunea despre femeie că e mai fericită și mai frumoasă alături de un bărbat. Că e mai împlinită într-o bună companie decât în singurătate. Specific și repet, o bună companie! Din care nu ești sufocată, nici nerespectată, nici abuzată, nici nu-ți dorești… „libertatea”.

    femeia independentă

    Eu, una, am dat aprobator din cap. Da, o femeie este mai frumoasă și mai fericită lângă omul iubit! Asta nu exclude frumusețea și fericirea de sine stătătoare, logic! Supraviețuiesc bine merci – fără să mă cred nici frumoasă, nici urâtă, nici deșteaptă, nici tută, nici fericită, nici nefericită – și presupun că mai pot duce niște singurătate. Dar sunt conștientă că împlinirea te face ȘI mai frumoasă, ȘI mai fericită, ȘI mai puternică!

    Femeia nu a fost proiectată să trăiască singură, la fel cum nici bărbatul nu e plămădit să fie singur. Da, femeia și bărbatul sunt făcuți spre a se completa și a trăi în binecuvântarea unei familii.

    Ei, dacă mă opream aici cu gândul și părăseam articolul… procedam bine! Dar m-a ros pe mine curiozitatea să citesc comentariile! Rău am făcut!…

    Vai, Doamne, zici că s-au adunat toate femeile independente, frumoase și fericite de pe Terra, jignite de gândul „nevoii” unui bărbat! S-au adunat toate tănticile motivaționale până la absurd… care nu au nevoie de om în viața lor! Pe care omul le urâțește și le seacă de energie!

    Mesajul din spatele mesajului

    Am nimerit într-un adânc de frustrare și de nefericire, de urâțenie exprimată și prezentată ca fiind frumos, bine, eliberare… Am nimerit printre feministele care uită de feminin… Am nimerit printre niște bărbate.

    Hei, nu e nimic în neregulă să te descurci singură, să fii… femeia independentă! Așa cum nu e în neregulă să recunoști că în doi poate fi mai bine, dacă amândoi aveți înțelepciune și munciți pentru binele vostru.

    De multe ori, mesajul din spatele mesajului spune mai multe decât am bănui. Și scoate la suprafață multă durere.

    Nu e ușor, însă… fetelor! Hai să fim simple! Și corecte! Să nu mai ascundem otravă în mesaje de independență! Să nu ne mai punem zece mii de măști inutile! Singure sau cu pereche – putem fi cu adevărat frumoase și fericite!

  • Vorbe de duh

    Când întrerupi firul unei povești… din teama de a deveni fericit

    Uneori, poveștile se încheie înainte de a începe. Sub diverse pretexte. E mai comod să găsești motive decât să lupți. Să ieși din zona de confort implică riscuri. S-ar putea să te rănești. S-ar putea să pierzi… Iar asta cu adevărat te împiedică să crezi că s-ar putea să câștigi.

    A fost odata - tristete

    E mai comod să găsești o pietricică în drum, oricât de mică, și s-o consideri un munte.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate

    Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.

    Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.

    Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.

    eu nu sunt eu - Anda Elena Pintilie

    De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri. Probabil că oamenii chiar cred, în sinea lor, că eu nu sunt eu. Probabil că e o scuză bună ca să se simtă în regulă atunci când își pun capul pe pernă.

    N-am de ce să conving cu forța

    De-a lungul vremii, unii care m-au rănit tare mi-au spus acel… „ai avut dreptate”. Sau… „tu chiar ești tu!”. Nu m-am simțit câștigătoare în vreun fel. Nu am simțit că mi s-a „reabilitat” imaginea, cum nici imaginea așa-zis stricată nu mă afecta.

    Din toată învălmășeala de oameni, de momente, de întâmplări, n-am pe creier decât o persoană. Pare de necrezut cum o singură persoană – exterioară complet casei și poveștilor mele de viață – mi-a făcut răul care să-mi rămână pe creier. Uneori dau întâmplător de ea pe Facebook și zâmbesc la multitudinea de citate motivaționale și la comportamentul său îngeresc. Probabil că încă mai crede că sunt eu Anda-cea-rea și că ea e persoana-din-povești-care-te-salvează-de-Anda.

    Am încercat cândva să-i vorbesc și să-i lămuresc toate părerile. M-am zbătut sincer. Apoi am înțeles că binele cu forța nu e bine. Și-am renunțat.

    Am pe creier omul nu pentru că nu iert sau nu uit sau mai știu eu ce chestie. Ci doar pentru că nu înțeleg cum aleg unii să trăiască în cumplită înșelare și să aleagă de la ei putere ce e bine, ce e rău, cine-s bunii, cine-s răii, cine minte, cine spune adevărul… și totul să fie pe dos! De ce ți-ai distruge sufletul în halul ăsta și de ce ți-ai face dușmani dintre cei cu chiloții și cu toate gândurile la vedere?

    ***

    N-am explicație. Nici vreo concluzie la cele povestite. Am doar o rugăminte. Lăsați judecățile în seama judecătorilor. Aveți grijă de sufletele voastre și fiți fericiți cu ce și cu cât aveți. Creșteți frumos, natural. Alegeți să iertați. Și să vă rugați pentru cei care vă greșesc. Nu e greu. E cumplit de greu. Dar e singura variantă.

    ***
    Citește și:

    * Doar eu – incompletă și imperfectă

    * Eu nu fac parte din lumea lui „altfel”

    Dar ȘI… 🙂

    * Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Șapte spuneri care-mi plac de la Sfântul Antonie cel Mare

    Pe 17 ianuarie este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare – cunoscut, alături de Sfântul Pahomie cel Mare, ca fiind începătorul vieţii monahale. Au rămas de la Cuviosul Antonie multe învățăminte, atât pentru călugări, cât și pentru oamenii din lumea cea mare. Dintre acestea, șapte am ales să notez. Sunt de citit/ recitit măcar o dată pe an – dar sigur nu strică nici o dată pe zi, până ce ne vor intra la cap și la suflet.

    * Începutul și sfârșitul mântuirii este dragostea.

    * Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!

    * Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat

    (mai mult…)
  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Un final şi un bilanţ

    Ne-am învăţat să ne facem, mereu, la final de an, o socoteală. Să punem într-o balanţă bune şi rele şi să le privim cum atârnă. Să suflăm peste bune, să le înmulţim şi să le trecem pragul următorului an. Să ne încruntăm la rele şi să încercăm să le punem piedică pentru viitor. Apoi… punct. De multe ori, până la încheierea următorului an, abia mai avem timp să respirăm. Să gândim… să facem un bilanţ… cu atât mai puţin.

    Anda Elena Pintilie - blogul Șapte pietre

    E trist să descoperi, la sfârşitul lui decembrie, că ai eşecuri pe plus. Sau, oricum, mai multe decât se estimase. În acelaşi timp, e comod ca descoperirea asta să existe doar o dată în an. Mai ales că se ataşează la ea multele planuri de viitor care îndulcesc, parcă… imaginea noastră un pic şifonată.

    Eu, una, vreau să încetez să mă mai amăgesc!