• Pietre...

    Chef de ceartă – cu sau fără?!…

    Am stat în același perimetru cu oameni care se certau. Mi-am scos telefonul și m-am apucat să corectez niște texte. Nu puteam pleca de acolo, nici nu puteam să mă conectez la furiile lor. Nu aveam chef de ceartă.

    Nu era ceva grav, care să mă sperie. Nici nu erau oamenii… mei. Mai tare m-a speriat faptul că eu chiar am putut să corectez textele, să-mi termin treaba, să rămân calmă. Să nu judec (prea mult) și să nu iau în râs atitudinea lor.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    „Am fost nervos” – mărturie despre starea în care te aduce mânia

    Am cunoscut de curând un om simpatic și zglobiu ca un clopoțel. Măcinat de boli – interioare și exterioare. Cu urme vizibile pe față și pe trup. Mi-a zis senin: „Am fost nervos! Am fost nervos tare! Și, când m-am enervat odată…”

    A făcut semn cu mâna spre jumătatea de față picată, cu ochiul aproape închis. E așa de ani de zile. Acum, cu chipul transformat, cu un picior cangrenat, cu vârsta la pachet… zâmbește, comunică, se bucură. Se vede că și-ar fi dorit „rețeta” asta mai demult.

    Am fost nervos – mărturie despre starea în care te aduce mânia -Cactusi la Gradina Botanica 4

    O rețetă pe care toți o știm – și de care ne lepădăm în orice secundă simțim ace care atentează la baloanele noastre doldora de mândrie…

    Se spune că

  • Fotografie Anda Elena Pintilie - stare de liniște - foto: Paul Pădurariu
    Ale tinereţii valuri,  Vorbe de duh

    Mi-am dus vulcanul în service :)

    În viața mea trecută am fost o fire vulcanică. Am depășit cu brio cele mai grele momente și-am răbufnit în cele mai stupide, mai lipsite de importanță, mai fără de sens… Răbufnirile mele erau, în general, scurte. Câteva minute și niște vorbe și apoi, „eliberată”, soarele reapărea pe cer. Nu făceam asta decât cu oamenii dragi, față de care-mi „permiteam”. Că ei mă iubesc, că ei mă acceptă, că ei mă iartă… că eu sunt a lor și că mă cunosc de acum destul de bine cât să știe că negreața din cerul gurii nu-i decât de suprafață… Că am suflet bun și iubire multă de oferit și că, la rândul meu, și eu le știu și le suport pe ale lor. C-așa-i în viață.

    Eram… mai nervoasă. O scuză bună. Până când am descoperit eu că nervozitatea e un termen modern, care ascunde mânia. Iar mânia-i un păcat. Am aflat asta cu puțin timp înainte de o prăbușire. O prăbușire inevitabilă, care putea fi evitată – ca să zic așa. În prăbușirea asta, însă, am început să lucrez intens la mine, cu mine – pentru mine și, implicit, pentru cei dragi ai mei.

  • Ale tinereţii valuri,  Din online,  Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Am absentat din lumea virtuală – și nu m-am săturat încă :)

    Nu știu dacă și-a dat cineva seama c-am lipsit ori dacă i-a fost dor cuiva :)). Nu știu nici dacă-i pasă cuiva ce mai fac (bine, merci, apropos!). Dar știu că vreau să povestesc din experiența asta și din învățămintele pe care le-am tras.

    Am cam foarte absentat din lumea virtuală. Nu în totalitate, deoarece serviciul presupune calculator și rețele de socializare. Dar pe conturile personale n-am activat, iar cu răspunsul la telefoane și la sms-uri nu m-am omorât. Așa că profit să spun acum Hristos a Înviat! și, cu bucurie să răspund la bucuria voastră: Adevărat a Înviat!

    Revenind. Uneori e nevoie de o pauză. Poate că de multe ori ne-o promitem – mâine! – și tot de multe și de multe ori o amânăm.

  • Vorbe de duh

    Eu sunt de pe altă lume

    Eu sunt de pe altă lume. E suficient să-mi zâmbești, să-mi vorbești frumos, să ai mereu o vorbă faină la tine – și mă umpli de fericire! Nu contează cine ești, ce funcție ai, cum ești îmbrăcat sau care e idealul tău în viață. Contează să fii om și să știi că veselia se revarsă din suflet!

    Eu sunt de pe altă lume. Nu mă iubești – nici nu te oblig să mă iubești. E dreptul tău să nu mă placi așa cum, în timp, dresându-mă bine, a devenit dreptul meu de a nu pune la suflet toate părerile, ideile și închipuirile pe care le ai tu despre mine.

    Eu sunt de pe altă lume. Nu-mi place să mă dau cine nu sunt, nici nu-mi place să mă dau după cireș –

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Hai să ne sexim în baie

    Bineînţeles, ştirea asta este la mare modă. Acum… care-i faza? Pe mine mă enervează toată criza care s-a stârnit în jurul subiectului. Toate anchetele provocate de filmuleţ. Pentru că, da – aici este problema. Că s-a aflat despre acţiunea extraşcolară întreprinsă de elevi în spaţiul unei unităţi de învăţământ! De fapt, nu contează că doi copchii au conceput, poate, un alt copil în buda şcolii. Contează, însă, că nu s-a lucrat „curat” în toată mizeria pe care o presupune o baie. Că evenimentul a mustit, wc-ul s-a înfundat şi conținutul a dat pe afară.

  • D'ale jurnalismului,  Haz de necaz

    Culmea comunicării atacă din nou

    Chiar credeam că nimic nu mă mai poate uimi. După ce-am povestit în Culmea comunicării… m-am mai relaxat un pic. Şi am tot zis că, na… poate am avut parte de nişte excepţii nefericite. Astăzi, însă, am primit un nou exemplu de… profesionalism!?

    Nu m-am mai enervat. Dar, nici nu mă pot opri din râs. În urma mail-ului pe care tocmai l-am citit: