Pelerini pe drumul spre Înviere – o scriere și 11 pagini de jurnal
În 2019 am scris, pentru Doxologia, Pelerini pe drumul spre Înviere. Un mini-serial sau, mai simplu spus, câte o pagină de jurnal, de conștientizări, de întrebări pentru fiecare moment important al bisericii – din sâmbăta cu Pelerinajul de Florii și până la Duminica Învierii.
A fost destul de ciudat inițial. Și de solicitant! Pentru că nu aveam de așternut știri pe o hârtie, informări despre denii, ci părți din sufletul meu. Lacrimi multe, bucurii și trăiri pe care aveam a le descoperi și monitoriza.
Ușor n-a fost. Obositor a fost. Contra cronometru a fost. Uneori aveam de scris și câte două texte pe zi – și asta cât mai repede după ce reveneam de la biserică și mă așezam la calculator. Cel mai greu a fost
Față în față cu Dan Negru, într-un interviu pentru Doxologia.ro
Măi, ce să zic?! Așa frumos s-a uitat la mine de-a lungul întregului interviu!
Dar de vorbit a vorbit și mai frumos! Pentru că e, pur și simplu, un om frumos din toate punctele de vedere!
În preajma Hramului de Sfânta Parascheva am avut bucuria și onoarea de a sta de vorbă cu Dan Negru,
„Toate pelerinajele au ceva în comun: bucuria pelerinilor”
Am avut, de curând, un dialog cu cercetătorul Mirel Bănică. Pentru Doxologia, am discutat despre pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva, dar despre alte pelerinaje din țară și din străinătate.
Mirel Bănică este
Prietenii Sfintei Parascheva. De ce s-ar întoarce, dacă n-ar simți bucuria?
Am fost rugată să scriu în Ghidul pentru Pelerini din 2017. Nu un reportaj… ci trăirile mele. Cum văd eu lucrurile. Mi-a fost greu. Adică… cine-s eu, să apar în ziar cu părerea mea, nu cu vorbele oamenilor?… Și-am tot amânat. Dar mi-am adunat gândurile și emoțiile așa… pe ultima sută de metri.
Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva
Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.
Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram.
Mărturisire
Ziua de astăzi a fost una complet nebună. Cu fugăreală multă, cu oboseală și cu ceva stres. Și, când toate s-au încheiat, am plecat zgribulită spre pelerinii care s-au adunat, deja, în număr destul de mare, la închinat la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Teofil. Îmi era frig și somn și… aveam mai multe senzații din astea de lehamite. Însă, am vrut să vorbesc cu oamenii, ca să adun povești pe care să le transform într-un reportaj specific acestor zile.
Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor
M-am tot confruntat cu o serie de atacuri la adresa ieşenilor care-şi permit să stea şi ei la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Ce, nu pot merge oricand la Mitropolie? De ce iau locul oamenilor veniţi de la atâţia kilometri depărtare?
În primul rând, ei nu iau locul nimănui. Pelerinii ştiu ce-i aşteaptă, atunci când pornesc la drum. Au ferma convingere că nu le va fi de ajuns o oră, nici măcar o zi, pentru a se apropia de raclă. Şi – greu de înţeles pentru mulţi – nici nu-şi doresc asta! Pentru că ei vin cu gândul de a-şi oferi timpul, statul în picioare şi în frig, ca pe o jertfă pentru dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
