• Pietre...,  Secvenţe

    Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții

    Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.

    M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.

    trandafir

    Așa că mi-am făcut curaj.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Dacă și cu parcă în așteptarea unui prim pas bun

    Dacă ne-am canaliza glumele proaste și ura spre un bine… dacă în locul fiecărui gest care nu ne face cinste am oferi un leu unui om aflat în nevoie… dacă în locul unei încleștări din dinți sau din pumni am alege un gând de drag… am fi în stare să cucerim lumea!

    Preferăm, însă, o zbatere surdă și oarbă – deloc mută! – în mocirlă.

  • flori - recunostinta
    Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Ce ție-ți place și altul îți face… deși nu meriți

    E ușor să-ți vezi de interesul tău și să nu respecți. Să-ți vezi de drum fără să-ți pese foarte mult de modul în care parcurgi traseul. E ușor să treci pe lângă oameni și nici măcar să nu conștientizezi că rănești – prin indiferența ta, prin aroganța ta, prin furat singur căciula…

    Ceva devine suspect, însă, când cei pe care tu nu i-ai respectat… te respectă! Când, în fața nepăsării tale, ei rămân oameni. Când te vorbesc de bine, când îți zâmbesc, când se bucură că te cunosc,

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...

    Cum putem trece așa, pe lângă oameni, fără să ne pese?

    În pauza de masă, am plecat să plătesc telefonul. Când am trecut prin parcul de la Teatrul Național, pe spațiul verde, aproape de stradă, am văzut un om întins. Era slab tare și avea o geacă de iarnă groasă – ceea ce nu m-a ajutat prea mult când m-am oprit așa, de la un metru, să-l observ dacă respiră… Lângă el mai era și un par din acela scund, spaima oricărui părinte de copil mic. Totuși… parcă respiră. Dar dacă nu? Totuși… parcă doarme. Dar dacă nu? În jur, pe bănci și pe stradă, oamenii își vedeau de ale lor. Am zis un Doamne, miluiește-l!… și-am plecat și eu mai departe… 

    La întoarcere, pe lângă Primărie, polițiștii locali erau la o dubă – făceau schimbul de ture.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Un cuvânt bun de la un om al străzii

    L-am văzut și lucid, și amețit, și dormind, și treaz, și curat, și mai pătat. L-am observat de fiecare dată și l-am caracterizat… cuminte. Stă în dreptul unui automat de plată a parcării și vede mult mărunțiș, vede și portofele pline… Observă el, mai mult decât este observat. Nu cere, nu abordează pe nimeni, dar se lasă abordat. Și ajută, atunci când cineva care nu se pricepe îl roagă să-i explice modul în care funcționează aparatul.

    De câteva zile, conduc cu el în minte. A fost prima dată când m-am oprit să-i dau ceva. M-a văzut că rămân în dreptul lui, că umblu în geantă… și abia atunci a început să vorbească:

  • Hopa tropa prin oraş,  Secvenţe

    50 de bani – dar din dar se face Rai

    Aseară mi-am luat o cafea. Doi lei jumate. Am dat trei lei, am lăsat restul pe tejghea și-am zâmbit. Halal ciubuc… Apoi am început să calculez. Totuși, dacă fiecare doritor de cafea ar lăsa 50 de bani… s-ar aduna ceva la final de zi. Și chiar deloc de neglijat.

    Din gândurile mele m-a trezit o fetiță,