• Şcoala părinţilor

    Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite

    Iubirea necondiționată e bună. Și diferită de alte presupuse iubiri. Supra-cocoloșeala dăunează grav copiilor noștri! Tocmai lor, celor pe care ne propunem să-i ferim și de propria umbră! Nu mai bine îi asigurăm că le vom fi întotdeauna alături, la bine și la rău? Nu mai bine îi lăsăm să cunoască ambele fețe ale unei monede? Să știe ce înseamnă da, să știe ce înseamnă nu? Să știe cum să reacționeze în fața unui comportament neprietenos – să facă diferențe între o stare proastă de moment a cuiva și între o stare generală proastă? Între o greșeală și un abuz? Între o chestiune în care și copilul trebuie să-și vadă erorile și una în care el e complet nevinovat?

    Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite

    Datoria noastră, de părinți, este să iubim necondiționat. Dar să iubim! Nu să facem totul în locul copiilor.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

    Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

    fetita privind spre zari albastre

    Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

    În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… 

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Mirela Retegan: „Să nu cumva să ne eliminăm noi pe noi din viața copiilor!”

    Are Mirela Retegan stilul ei… de-ți povestește cum e la tine acasă, cum procedezi tu cu pruncul tău, cum te bucuri și cum greșești. Are Mirela Retegan stilul ei… de-ți prezintă cu zâmbetul pe buze cele mai hidoase momente din viața ta de părinte. Alea în care nici tu ție nu-ți ești simpatic, d’apoi copilului tău! Are Mirela Retegan stilul ei… de te face să conștientizezi niște lucruri fără să te acuze și fără să te amenințe cu focul iadului. După ce, vorba ei, jap-jap!, te zdruncină un pic și te trezește din amorțire… are Mirela Retegan stilul ei de a-ți spune că nu e totul pierdut. Că nu e nimic pierdut, de fapt – dacă tu, ca părinte, îți vei aminti să te joci!

    Poftim?!, o să se trezească mulți să întrebe. Eu sunt om serios, am a, b, c… x, y, z treburi de făcut și o tanti zurli mă pune să mă joooc?! O, da! Cunosc întrebarea și reacția