• Hopa tropa prin oraş,  Vorbe de duh

    Percheziţii de mare clasă în Kaufland

    De pe teren şi până la redacţie, m-am abătut prin Kaufland. Să-mi iau provizii de ronţăieli şi apă. La un moment dat, mi-a sărit în ochi o jucărioară simpatică şi relativ ieftină. Pentru că sunt destul de precaută şi pentru că nu-mi place să mă fac de râs la casă, am deschis geanta, am scos portofelul, am văzut exact câţi bani am, am închis portofelul, l-am pus în geantă şi am închis fermoarul. Totul, la maximă vedere, căci geanta trona în partea de sus a căruciorului, în despărţitura aceea în care se pun, de multe ori, copiii.
    Nu ştiu dacă fix atunci dar, oricum, în timp ce mă tot foiam pe la rafturi,  am observat un băieţaş care era când ici, când colo… Nu i-am dat atenţie. Dar, el mi-a dat! Şi, nu… n-am de ce să mă simt onorată.

  • Haz de necaz,  Hopa tropa prin oraş

    Portocale cu galeata

    Noua unitate de masura pentru portocale este… galeata!
    Au plecat ai mei, la Kaufland, pe jos. In drum, s-au intalnit cu zeci de caldari. Pline ochi cu portocale! Un om cu o caldare, un om cu doua caldari… hmm – atat de multi oameni?! Atat de multe galeti? Era, de acum, ceva suspect. Dar, cu cat se apropiau mai mult de Kaufland, intrebarile capatau raspuns – e promotie! 🙂