• Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Despre femei, pentru femei, contra femei – de la egal la egal, amical

    – Hei, ce ai cu femeile? Ar trebui să fii de partea lor! De ce le înfrunți?

    – Le înfrunt?! Eu?! Dar eu iubesc femeile! 🙂 Și mi-s dragi de nu mai pot în calitatea lor supremă, de mame!

    – Și-atunci? Ce te tot iei de ele pe Facebook?

    – Nu mă iau de ele… Doar le vorbesc. Nu ești de partea femeilor numai mângâindu-le pe frunte. Ești de partea lor trezindu-le! Trezindu-te odată cu ele! Conștientizând realitățile! Luptând pentru schimbare în bine, de la interior spre exterior. Nu ești de partea femeilor numai admirându-le rochiile și machiajul – ci și privindu-le în suflet, cu sufletul.

    Despre femei, pentru femei, contra femei – de la egal la egal, amical
    Foto: Andrei Prian

    Ia să vedem… cum înfrunt eu femeile! 🙂

  • inima - declaratie de iubire pentru copilul meu
    Bucurii,  Maria-Paula

    Experiment concret pe… inima unei mame!

    – Maria, ce făceai tu acolo, singură, în burtică?

    – Mă jucam cu inima ta!

    Aceasta e un fragment de conversație cu prunca mea, pe când avea vreo 3-4 anișori. O conversație care mi-a rămas la inimă!

    Se juca cu inima mea!… Se joacă și-acum, draga de ea! În cel mai frumos sens cu putință – chiar și atunci când inima doare. Căci o inimă de mamă

  • Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Cutia cu supărări dăruită Sfântului Nicolae

     

    – Tu ce faci cu atâtea supărări de la tine din suflețel?, a fost întrebată, într-o zi, o fetiță.

    – Le închid într-o cutie și le las acolo, să uit de ele!, a răspuns prunca, parcă prea matur pentru anii ei.

    – Pare în regulă…, i-a răspuns doamna care începuse discuția. Dar cutia se poate răsturna oricând și-și poate pierde capacul… N-ar fi bine, nu-i așa? Eu știu o variantă mai potrivită, știu ce poți face când ai supărări la tine în suflețel!

    – ?!

    – Să-ți alegi o icoană, care-ți place ție mai mult. Și când o să te simți pregătită, să te duci în fața icoanei și să-i dai toate supărările lui Dumnezeu! Dacă I le dai, și dacă nu le mai păstrezi la tine în suflet – Dumnezeu o să ți le preschimbe în bucurii!

    Copila a zâmbit puțin încurcată și mult neîncrezătoare. Cum să faci asta? Și cum să se transforme supărarea în bucurie?! Erau, totuși, vorbe prea mari pentru ea…

    „Când o să mă simt pregătită”

    Timpul a tot trecut, iar mama copilei o mai întreba, din când în când: Nu vrei să renunți la tristețile tale? Fetița… parcă și le strângea și mai tare la piept… și răspundea: Când o să mă simt pregătită!

    cutia cu supărări - icoană Sfântul Nicolae

    Și-a mai trecut niște timp. Într-o seară, tot plânsul din lume s-a năpustit pe umerii copilei. Supărări, furie, neputință, oboseală, durere, toate o încolțeau. Atunci, nici nu și-a dat mama seama cum prunca s-a cocoțat pe o margine de pat și cum s-a întins cât ea de lungă pe un perete… apucând icoana Sfântului Nicolae. O icoană dragă, o amintire și-o comoară de-a ei.

    – Mamă, eu nu știu cum să vorbesc cu Sfântul, să-mi ia supărările și să mi le ducă la Dumnezeu! Ajută-mă tu!

    Răbdare, răbdare, răbdare…

    Mama a îngenunchiat la marginea patului și-a început, simplu și smerit, să se roage. Cu propoziții scurte, cu pauze lungi, cu suflet de copil. Iar prunca repeta ceea ce auzea, cu lacrimi șiroind, cu dinții încleștați, cu mâinile apucându-l, parcă, pe Sfântul Nicolae de veșminte. I-a vorbit ca unui tată, ca unui bunic, i-a vorbit salvatorului său – cu toată credința că Sfântul va duce, mai departe, mesajul la Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va schimba supărările în bucurii. Credința copiilor mută munții din loc!

    Din acea seară, fetița și-a aruncat cutia cu tristeți din suflet. Din acea seară, fetița a devenit mai liniștită și mai înțelegătoare cu oamenii mari – și cu tot ceea ce se petrecea în jurul ei. Din acea seară, fetița privește zâmbind spre Sfântul Nicolae, cu o complicitate atât de inocentă și de pură, încât poți simți cum îi vibrează sufletul.

    Sfântul Nicolae a așteptat-o, răbdător. Și când ea a fost pregătită, Sfântul i-a împlinit cererea și i-a liniștit suflețelul – într-o comunicare ce numai între sfinți și copii poate exista! Iar când o minune din aceasta se întâmplă, nu poți decât să te rogi ca prietenia să răzbată și dincolo de copilărie!

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?

    Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a can-can-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar ăla mai deștept, care ar trebui să fie, teoretic, și cel la care rămâne copilul, trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.

    Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină, atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.