• Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Cutia cu supărări dăruită Sfântului Nicolae

     

    – Tu ce faci cu atâtea supărări de la tine din suflețel?, a fost întrebată, într-o zi, o fetiță.

    – Le închid într-o cutie și le las acolo, să uit de ele!, a răspuns prunca, parcă prea matur pentru anii ei.

    – Pare în regulă…, i-a răspuns doamna care începuse discuția. Dar cutia se poate răsturna oricând și-și poate pierde capacul… N-ar fi bine, nu-i așa? Eu știu o variantă mai potrivită, știu ce poți face când ai supărări la tine în suflețel!

    – ?!

    – Să-ți alegi o icoană, care-ți place ție mai mult. Și când o să te simți pregătită, să te duci în fața icoanei și să-i dai toate supărările lui Dumnezeu! Dacă I le dai, și dacă nu le mai păstrezi la tine în suflet – Dumnezeu o să ți le preschimbe în bucurii!

    Copila a zâmbit puțin încurcată și mult neîncrezătoare. Cum să faci asta? Și cum să se transforme supărarea în bucurie?! Erau, totuși, vorbe prea mari pentru ea…

    „Când o să mă simt pregătită”

    Timpul a tot trecut, iar mama copilei o mai întreba, din când în când: Nu vrei să renunți la tristețile tale? Fetița… parcă și le strângea și mai tare la piept… și răspundea: Când o să mă simt pregătită!

    cutia cu supărări - icoană Sfântul Nicolae

    Și-a mai trecut niște timp. Într-o seară, tot plânsul din lume s-a năpustit pe umerii copilei. Supărări, furie, neputință, oboseală, durere, toate o încolțeau. Atunci, nici nu și-a dat mama seama cum prunca s-a cocoțat pe o margine de pat și cum s-a întins cât ea de lungă pe un perete… apucând icoana Sfântului Nicolae. O icoană dragă, o amintire și-o comoară de-a ei.

    – Mamă, eu nu știu cum să vorbesc cu Sfântul, să-mi ia supărările și să mi le ducă la Dumnezeu! Ajută-mă tu!

    Răbdare, răbdare, răbdare…

    Mama a îngenunchiat la marginea patului și-a început, simplu și smerit, să se roage. Cu propoziții scurte, cu pauze lungi, cu suflet de copil. Iar prunca repeta ceea ce auzea, cu lacrimi șiroind, cu dinții încleștați, cu mâinile apucându-l, parcă, pe Sfântul Nicolae de veșminte. I-a vorbit ca unui tată, ca unui bunic, i-a vorbit salvatorului său – cu toată credința că Sfântul va duce, mai departe, mesajul la Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va schimba supărările în bucurii. Credința copiilor mută munții din loc!

    Din acea seară, fetița și-a aruncat cutia cu tristeți din suflet. Din acea seară, fetița a devenit mai liniștită și mai înțelegătoare cu oamenii mari – și cu tot ceea ce se petrecea în jurul ei. Din acea seară, fetița privește zâmbind spre Sfântul Nicolae, cu o complicitate atât de inocentă și de pură, încât poți simți cum îi vibrează sufletul.

    Sfântul Nicolae a așteptat-o, răbdător. Și când ea a fost pregătită, Sfântul i-a împlinit cererea și i-a liniștit suflețelul – într-o comunicare ce numai între sfinți și copii poate exista! Iar când o minune din aceasta se întâmplă, nu poți decât să te rogi ca prietenia să răzbată și dincolo de copilărie!

  • Bucurii,  Maria-Paula

    Avem absolventă de grădiniță

    Parcă mai ieri vorbeam despre un moment istoric în familia Pintilie – prima ședință cu părinții :). Parcă mai ieri, cu o tonă de emoții, pășeam spre prima zi de grădiniță.

    La fel am pășit și spre ultimele zile de grădiniță – spre serbarea și petrecerea de final de grupă mare. Vorbele Mariei de la trei ani o ajung din urmă astăzi, la aproape șase ani… Azi merg la grădiniţă şi la şcoală, mâine – la facultate! 🙂

    Copilăria n-o vom uita

  • Ale tinereţii valuri,  Maria-Paula

    Fericirea de a da în mintea copiilor

    Era Maria micuță tare și s-a apucat de bocit, privind la o zgancă uscată: O să-mi fie dor de buba meaaaa! Prima dată am bușit în râs apoi, când am văzut că-i treabă serioasă și o supărare demnă de luat în seamă, ne-am arătat înțelegători cu suferința prințesei și am consolat-o. Inclusiv cu… Lasă, că în curând vei face o julitură nouă!

    Noi, adulții, suntem cam încuiați. Trecem prea ușor peste situații și peste prietenii – fie ele chiar și cu o zgancă. Din fericire, uneori ne mai și trezim.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Adulţi, pe loc repaus!

    Toţi copiii îşi doresc să se transforme urgent în oameni mari. Toţi oamenii mari ar da orice pentru a redeveni copii. Unii dintre adulţi sunt mai norocoşi decât alţii, în funcţie de câtă copilărie reuşesc să păstreze în sufletele lor. Oamenii care-s copilăroşi, veseli, optimişti, abia aşteaptă să aibă propriul odor, un nepot sau o bebe-cunoştinţă, pentru a da în mintea copiilor fără să li se reproşeze asta! 🙂

  • Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucării – cu psihologul în mintea părinților

    Te uiți, deseori, în jur – și simți o sufocare plăcută! Casa îți este plină de jucării. De la intrare și până în ultimul ungher, nu se poate să faci un pas fără să vezi/ să mângâi/ să calci vreo pisică, o minge, o mașină, o piesă de lego… Orice ordine se transformă, în câteva minute, în cea mai mare dezordine! Însă, când îți vine să te încrunți – auzi râsul cel minunat, primești îmbrățișarea cea mai caldă și privirea care te pătrunde în suflet! Atunci, sprânceana se destinde, fruntea se netezește și zâmbetul pleacă până spre urechi!