• Din online

    M-am întors la scris – pietrele prind viață din nou!

    Uneori aș vrea să spun multe… și nu știu cum să tac mai bine. Uneori e vreme de tras cortina. De-o pauză. Neprogramată, dar extrem de necesară. Pe o perioadă nedeterminată.

    Cele Șapte pietre au avut multe pauze de-a lungul existenței lor. Însă niciodată ca acum. Acum m-am simțit bine, vie, activă, am avut parte de aventuri, emoții, zâmbete, schimbări și, totuși, bateriile blogului au fost descărcate.

    M-am întors la scris - Anda Elena Pintilie - Blog Sapte Pietre

    Nu m-am simțit vinovată, nici presată de timp sau de vreun termen limită. Nu m-am simțit trasă de urechi de voi. Din contra, v-am avut aproape și știu că unii v-ați oferit vreme, în această perioadă, să răsfoiți pagini și postări mai vechi, chiar și în zile în care eu nici măcar pe Facebook nu mai existam. Mulțumesc!

    Blogul acesta mi-e copil, mi-e prieten, mi-e drag. Mi-e parte din viață. Așa cum viața se tot schimbă și ne schimbă, observ cum unele fragmente de jurnal încep să devină tot mai clar doar parte din trecut. Mă regăsesc în ele, dar nu mai sunt de actualitate. Mă minunez de ele, îmi plac, dar nu mai simt nevoia să le repromovez. În același timp, cu alte postări, deși faine și total valabile, am început să vă intoxic tot aducându-le în atenție.

    Gata! M-am întors la scris. Simt, cumva, că m-am întors aproape într-o altă etapă a vieții mele. Nu știu dacă voi scrie diferit, dar știu că voi continua să scriu cu inima deschisă, autentic. Am spus întotdeauna că scrisul mi-e bucurie și voi scrie mereu cu bucurie. Împărtășind parte din sufletul meu, din gândurile și din trăirile mele. Continuând, în același timp, să păstrez bucățelele mele de viață, de intimitate și de respirație din offline.

    În ultima perioadă apreciez și mai mult echilibrul, blândețea, comunicarea cu folos, învățarea continuă și prietenia. De aceea, vă mulțumesc din suflet! Pentru că-mi sunteți aproape și mențineți prietenia cu pietrele și cu mine! Pentru că aveți răbdare și înțelegere, pentru că-mi acceptați disparițiile și mă reprimiți cu brațele deschise! Pentru că îmi încărcați bateriile cu zâmbet și cu o vorbă frumoasă, că mă anunțați când greșesc, că vă bucurați și vă întristați cu mine, că îmi scrieți uneori public sau în privat și, la rândul vostru, vă prezentați exact așa cum sunteți: minunați!

  • Din online,  Te-Ve(de)

    12 ani de Șapte pietre și 25 de minute bucuroase la Infinit TV

    Anca Ciliac m-a întrebat la începutul lunii iulie dacă vreau să vin cândva la o emisiune moderată de ea, „Artă și valori”, de la Infinit TV. După ce m-am asigurat că știe că nu-s neapărat un „invitat special”, am acceptat propunerea. Și am aflat, astfel, și data programării: 22 iulie. Hei, ce potriveală!

    Astfel, în ajunul aniversării celor Șapte pietre, am primit în dar un moment dedicat blogului. Și vouă, dragii mei dragi!

    M-am prezentat cu emoție și cu bucurie

  • Din online

    Digital Talks Iași – comunitatea locală de bloggeri evoluează împreună

    Am și eu un blog pe care scriu de aproape 9 ani. E o plăcere nevinovată a mea – o casă virtuală în care mă aciuez atunci când vreau să-mi împart vorbele cu prietenii. În tot acest timp, n-am făcut mare lucru pentru a crește. Nu m-am întrebat prea des de ce fac asta, cum îmi pot construi un brand, cum mă poziționez în comunitate sau cum pot să scot din pasiune și un oarecare venit. Am scris… și-atât. Fără să calculez la fiecare minut câți unici am, fără să aștept vreo răsplată, fără să număr like-uri ori inimioare.

    Toate astea sunt bune, zic eu. Recunosc, însă, că-s bune până la un punct. Căci, uneori e cazul să te trezești, să te iei de mânecuță și să te duci să-i asculți pe alții – care-s mai mari și mai faini decât tine și de la care poți învăța să evoluezi.

    Digital Talks Iasi © 2017 Fotograf Irina Mocanu

    Ok, deci. M-am dus! La final de iunie am participat la workshop-ul Digital Talks Iași organizat de fetele de la Parenting PR, cele care au creat conceptul Digital Parents Talks. A fost o bucurie să le cunosc și face to face pe Ana Nicolescu și pe Lavinia Pavel,

  • Din online

    Lecții pentru blog și bloggeri cu Liviana Tane

    Scopul tău e să inspiri oamenii!, mi-a spus astăzi Liviana. Am căscat ochii mari și am simțit că mă preling pe sub masă. Vorbea despre mine. Despre mine, vezi Doamne, mare posesor de pietre ce mi-s! 🙂

    Liviana Tane - Anda Elena Pintilie

    Am știut întotdeauna că un blog este o responsabilitate, că a scrie pe blog e o asumare – mai ales atunci când anii trec și trec și pasiunea din online nu se stinge.

  • Din online

    FIKA – pauza de fericire fără… zahăr!

    E bine să bei cafeaua fără zahăr. Da! Bla, bla… Asta-i, în general, teoria. Însă practica ne zaharisește viața… și cafeaua.

    Toate se întâmplă până când dai de-o cană adevărată – de cafea adevărată! Și atunci afli, cu surprindere, că o cafea adevărată nici măcar nu are nevoie de zahăr, ca să-ți placă. (Re)descoperirea aceasta am făcut-o alături de amicii bloggeri din Kooperativa 2.0 Iași. Cu ei am fost până-n Suedia, ici-colea, prin centrul Iașului, în apropierea Librăriei Junimea! 🙂

    Am fost, adică, la FIKA – o cafenea creată după un concept suedez,