O lecție cu picioare
M-apuc de „editat” o poză cu mine. Dar nu ca să mă editez pe mine, ci să văd niște chestiuni tehnice, de scos obiecte din cadru, de schimbat fundalul, de… specialist care nu sunt! Dar încerc și eu să mai înțeleg câte ceva, dacă tot am mai prins o zi de viață. Și-n tot acest context… se naște o lecție cu picioare.
Căci apare Maria mea în zonă. Îi arăt „creația”, la care ea spune:
– Da… mai ai de lucru până descoperi cum se face. Daaaar! Dacă vrei, pot să editez și să-ți fac picioarele mai subțiri!
Despre noi (eu, ăla şi celălalt…)
Am fost întrebată, de multe ori, ce fac eu cu ăla, de ce vorbesc cu ăla, ce treabă am cu ăla, de ce nu înţeleg că ăla nu e un om prea ok, că ăla e cu nasul pe sus, ăla e fraier, cu ăla nu se poate discuta, ăla e mult prea diferit faţă de mine… şi tot aşa. Ăla e întotdeauna o altă persoană. Şi celălalt – de întreabă – e mereu altul. Uneori, ăla poate fi celălalt, la fel cum celălalt poate deveni ăla.
Surprinzător e că am reuşit, mai mereu, să comunic şi cu ăla, şi cu celălalt, fără piedici. Cu regretul, totuşi, că ăla şi celălalt nu au, aproape niciodată, vreo treabă unul cu altul.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase