Aghiasma Mare NU se înmulţeşte
Scriu asta după ce am auzit, în repetate rânduri, oameni care spuneau că vor adăuga apă normală peste aghiasma pe care au luat-o pe 6 ianuarie de la biserică. Spre deosebire de Aghiasma Mică, Aghiasma Mare se face doar de două ori într-un an, în Ajunul Bobotezei şi de Bobotează, şi nu se înmulţeşte.
Foto: Oana Nechifor/ doxologia.ro Cu Aghiasma Mare se stropeşte prin casă, în grădini şi la animale. Se bea în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, timp de opt zile.
Despre lacrimi
Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.
Lacrimile. Au nevoie să iasă și ele la suprafață. Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.
OAMENI – în fiecare zi
Uite c-a trecut şi luna lu’ decembrie, aia în care toată lumea ne cere să fim mai buni. De-acum, unsprezece luni, avem voie să fim răi! Să revenim la rutina noastră. Să uităm de tot ceea ce se petrece în jur. Să uităm că lumea are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de educaţie, de mângâiere, de zâmbet, de o vorbă – în fiecare zi. Sau, putem să nu uităm nimic din toate acestea… şi să încercăm să fim OAMENI! Mereu.
Nu trebuie să dăm, neapărat, peste o mână întinsă – pentru a face o faptă bună. Nu trebuie nici ca fapta să fie prea costisitoare. Uneori, chiar nu costă nimic – în afară de atenţia noastră! Din păcate, tocmai ea, atenţia, e de negăsit. Grija şi dragostea faţă de aproapele nostru lipsesc din multe contexte. Aşa cum, să recunoaştem, şi noi lipsim din peisajul altora, deşi ne lovim continuu, umăr în umăr.
În 2012, vreau să încetăm să ne mai plângem de milă! Vreau să renunţăm în a ne limita a spune despre alţii: Vai… săracii! Vreau să facem ceva! Ceva, oricât de puţin! Nu doar pentru cazuri extreme. Nu doar pentru situaţii limită. Eu – voi încerca să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă.
Pluguşor de Şapte pietre
Aho, aho, din blogosferă,
Am venit c-o urătură,
Pentru tine, cititoriu,
Drag şi scump auditoriu!
Iubire nebună
Se dezbate, peste tot prin presă, cazul fetei de 13 ani – care a născut. Un copil cu alt copil şi cu un tată al copilului în vârstă de 63 de ani… 50 de ani diferenţă, un abuz… ori o clipă de dragoste (în realitate, mai multe…). O nebunie. Lumea e puţin zdruncinată. Nici nu s-ar putea altfel. Se tot vorbeşte despre vârsta fragedă a copilei. O minoră. Şi de aici, tot tărăboiul.
Eu, când mă gândesc la situaţia asta, nu-mi pot imagina, în toată scârboşenia, decât un bunic care face sex cu nepoata lui. Gândul mi se duce şi mai departe de acest caz, la vestitele don’şoare – mari cucoane – după ce au devenit accesoriul unui moş cu bani. Dacă la violatori le-aş tăia – fără prea multe discuţii ori regrete – instrumentul muncii, la cei care doar se bucură de dragoste nu prea am ce să le fac. Decât să-i… invidiez… vor spune unii, care vor crede că de frustrată scriu ceea ce scriu.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
