Ceaiul dezgheață suflete!
În seara asta, așteptam pe cineva, sprijinită de ușa Mitropoliei. În timpul acesta, o doamnă bine, pe care o cunoșteam, ieșea de la închinare. Era concentrată să nu alunece pe scări și a privit așa, prin mine, când am dat bună ziua. Nu m-a recunoscut și, mai mult ca sigur, m-a confundat cu un cerșetor :).
Nu-i nicio supărare. E doar o introducere – reală! – pentru gândul care mă macină de câteva zile. În perioada asta friguroasă, când întâlnesc oameni ai străzii, mi se rupe sufletul. Pentru că eu mă știu că-s înghețată, doar mergând din punctul X, în punctul Y. Dar ei, cum or fi?Recenzia unei… Istorii de sub covor
Editura Adenium mi-a lansat o dublă provocare! Într-un timp foarte, foarte scurt, am avut de citit 70 de cărți într-una singură! Astăzi este vineri. Prilej pentru ca provocarea să continue, cu o recenzie. De la mine, pentru voi!
Vă prezint, așadar, Istoria de sub covor – dezbateri istoriografice, o lucrare semnată de Ovidiu Pecican și publicată la Editura Adenium, în Iașul lui 2013.
Conștientizare
Promovam azi, pe Facebook, o scriere de pe Doxologia. În care, printre altele, vorbea despre prigoana creștinilor din statele majoritar musulmane.
Și, pusesem acolo fragmentul cel mai dureros. Mai… șocant – că tot este la modă termenul. „La intrare în localitate, au fost opriţi de un post de control, care s-a dovedit a fi unul fals. Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în hainele armatei siriene au deschis focul asupra maşinii. Tinerii au fost scoşi din vehicul şi aşezaţi pe pământ. Jihadiştii, observând că Fadi avea la gât Crucea Mântuitorului Hristos, i-au înfipt crucea în piept apoi, ducându-l la marginea drumului, l-au decapitat.Salvatorii au devenit victime. Trăiască securiștii!
Măi, fraților! De multe ori, atunci când mi se spune că îmi ascultați telefoanele, mă bușește râsul! Dacă vă pierdeți, cu adevărat, vremea cu mine, e jenant! Zău! În același timp, sunt conștientă că, despre orice prostii aș debita eu – voi puteți să-mi răstalmăciți vorbele cum vreți și să mă transformați în terorista numărul unu! Știți ceva? Puțin îmi pasă!
O „consolare” aveam și eu – pe baza voastră! Aceea că, dacă pățesc ceva, mă găsiți voi! Și-n gaură de șarpe, nu?! Doar ați găsit pe atâția, doar aveți aparatură performantă, doar sunteți genii! Ei, consolarea mea s-a dus pe apa sâmbetei…Suflet, minte, fund
Sunt clipe în care un pas înainte, o decizie, un plan – te fac să te simţi cel mai fericit om. Orice ar fi, trebuie să fii convins că, în viitor, vor exista şi momente grele. Că fericirea va exploda, va fi trântită la pământ şi călcată în picioare. Totul – mai mult sau mai puţin grav decât am explicat. Dacă în paşii tăi înainte, în deciziile, în planurile tale ai gândit, în proporţiile necesare, cu mintea şi cu sufletul, vei trece peste impas. Dacă ai gândit cu fundul, pa!
Maria și Mihai Eminescu
Discuție de acum câteva zile. Cu prunca mea. Despre Mihai Eminescu.
‒ Mami, dar ce e cu Mihai Eminescu? Vine pe la noi?!
‒ Nu, el nu mai vine… că-i plecat la Doamne-Doamne. Dar urmează ziua lui. Și noi îl sărbătorim, spunând poezii scrise de el!
‒ Da’ știi că și eu pot să spun o poezie de Mihai Eminescu?
‒ Serios?!
‒ Îhî!
În contextul acesta, nu pot decât s-o las pe Maria să vă recite. Cu un „pentru”, în loc de „pe când” și cu păsărele somnoroase și mișcătoare, ca la trei ani și jumătate :).
Joaca de-a camera ascunsă în şcoli
Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
