• Pentru minte,  Vorbe de duh

    Mim prin viata

    Ne-am obisnuit sa ne facem ca respiram si sa spunem ca traim.
    De aici, pornesc toate.
    Ne facem ca:
    – zambim,
    – muncim,
    – ne intereseaza
    .

  • Vorbe de duh

    Lacrimi

    Astazi am realizat, din nou, cat de batrani suntem noi, tinerii. Nu mi-e teama sa generalizez si felicit exceptiile!
    Astazi, la Colegiul National „Mihai Eminescu” este mare sarbatoare. 160 de ani de la nasterea lui Eminescu, 145 de ani de la infiintarea liceului. Cu ocazia asta, un maraton de activitati. Si un moment care mie mi-a fost tare drag. Sa vad cum apar, rand pe rand, fosti elevi. Cei mai vii si mai fericiti, mai plini de viata – cei din promotia 1959! Au terminat liceul acum 51 de ani si inca mai pastreaza legatura. Nu doar o data pe an, ci chiar mai des. E fascinant.

    Eu am terminat liceul acum opt ani… si pot sa spun pe degete despre cati dintre colegii mei mai stiu amanunte recente. Pastrat legatura – suna parca prea pompos… Si ar fi prea mult. E trist. Fugim mereu, ca sa fim la timp cu toate treburile noastre. Descoperim, astfel, ca niciodata nu mai avem timp. Ne bucuram cand auzim ceva de bine despre cineva, dar de intalnit ne intalnim, poate, la o inmormantare. Mai mergem la o petrecere si stam ca lesinatii, pe scaune, privind cum adevarata distractie se petrece in cercurile parintilor nostri – care n-au uitat sa faca diferenta intre munca si timp liber, care n-au uitat sa se prefaca odihniti, chiar daca sunt obositi.

    Am tinut mult la colegii mei. Cu toate bunele, cu toate relele prin care am trecut impreuna. Ma mai pot lauda ca aproape ii mai stiu pe toti, dupa nume si prenume, din clasa I si pana la master. Dar atat. Nu e suficient. Si-mi dau lacrimile… Sunt o fraiera. O fraiera ca n-am facut nimic mai mult pana acum, o fraiera ca mi se pare timpul pierdut si abandonez din nou. Si atunci, ce rost mai au lacrimile?
  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Ce înseamnă teama

    Exista un moment de zumzet puternic de fiecare data cand un El si o Ea se casatoresc. Biserica se umple de ras, toti isi dau coate, barbatii se mandresc, femeile se revolta. De ce? Pentru ca ne place sa luam doar o parte dintr-un intreg si sa n-o aplicam la context. Pentru ca e mai usor sa devenim carcotasi, sa ne razvratim ca prostii si sa facem dintr-un moment plin de sfintenie un balci.
    IAR FEMEIA SA SE TEAMA DE BARBAT! Cum asa?!

    familie - casatorie - femeia sa se teama de barbat

    Rasfoind o carte a unui OM pentru care am tot respectul, am gasit RASPUNSUL.

    Preotul Constantin Necula

  • Haz de necaz,  Vorbe de duh

    Atacul degetelor de la picioare

    Atacul degetelor de la picioare

    Vara – soare, mare, concediu, bucurii! Si… atacul degetelor de la picioare! 🙂

    Pentru ca, pe langa soare, mare, concediu, bucurii… – care exista sau nu – in doze diferite… vara aduce in prim plan si mici hidosenii.

    Eu, personal, nu suport degetele de la picioare. Nici pe ale mele, nici pe ale altora. Cu mici exceptii.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Murphologie

    * Accidentele au loc atunci cand doi oameni incearca sa fie destepti simultan.

    * Omul se impiedica uneori de adevar, dar cel mai adesea el se ridica si isi continua drumul.

    * Sunt milioane de insi care tanjesc dupa nemurire, dar care nu stiu ce sa faca intr-o dupa-amaiaza de duminica ploioasa.

    * Concluzia este momentul in care te-ai plictisit sa mai gandesti.

    * Zambeste! Maine va fi mai rau!