Să vorbim despre ghinion… cu recunoștință!
Vineri dimineață plănuiam o plecare cu mașina pentru sâmbătă, duminică și luni. La ora 7.00 mă lăudăm că toate-s programate și perfect realizabile. Eh, la 9.30 nu mai puteam scoate cheia din contact. Butucul își dădea duhul. Așa că am văzut cum AMPilica e luată pe platformă, iar eu am făcut reorganizare de planuri…Vai, ce ghinion!, mi-au plâns unii de milă.
Nu i-am crezut. Pentru că piedicile își au sensul lor – iar ceea ce presupunem noi că ar fi „ghinioane” pot însemna, de fapt, chiar mari ajutoare! Petrecute la cel mai bun moment! Continui să mă întreb cum ar fi fost să plec sâmbătă și, în decursul celor peste 200 de kilometri, să opresc și să nu mai pot pleca apoi din loc. Să rămân cu mașină, cu bagaj și copil în drum – nici acasă, nici la destinație.
Urare de La mulți ani pentru o fetiță minunată
Am gândit și-am tot gândit… o urare de La mulți ani pentru o fetiță care a împlinit 9 ani. Maria-Paula, minunata mea, are de astăzi 9 ani! Habar n-am când a trecut vremea… dar eu privesc spre domnișoară și dau slavă lui Dumnezeu pentru împrumutul acesta pe care mi l-a făcut – darul cel mai de preț al vieții mele!
Las aici urarea în versuri de pe felicitare.
Răbdare sau provocare? Dimineți în familie
Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. O provocare! Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…
O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha… Ce provocare!
Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit.
Îmblânzirea unei mame… în așteptarea lui Moș Ene
Sunt dăți în care ea nu prea are chef să adoarmă. Și atunci eu mă arăt preocupată de lipsa odihnei și de modul bosumflat în care se va trezi dimineață. Sunt serioasă și încerc s-o impresionez. Dar n-am șanse. E clar! Ea nu prea are chef să adoarmă.
În acele momente, nu știu cum să zic… mă iubește cel mai tare! La îngrijorările mele răspunde cu niște declarații de iubire – de zici că le-a studiat prin nu știu ce tratate! Are niște texte, de mă dă pe spate! O ascult și nu pot să cred ce tehnică aburitoare are… Din tanti cea serioasă și înțepată
Când mă iubește copila cel mai tare
Sunt dăți în care ea nu prea are chef să adoarmă. Și atunci eu mă arăt preocupată de lipsa odihnei și de modul bosumflat în care se va trezi dimineață. Sunt serioasă și încerc s-o impresionez. Dar n-am șanse. E clar! Ea nu prea are chef să adoarmă.
În acele momente, nu știu cum să zic… mă iubește cel mai tare! La îngrijorările mele răspunde cu niște declarații de iubire – de zici că le-a studiat prin nu știu ce tratate! Are niște texte, de mă dă pe spate! O ascult și nu pot să cred ce tehnică aburitoare are… Din tanti cea serioasă și înțepată mă retransformă în câteva secunde în mami a ei cea minunată, cu zâmbetul cât casa!
Sunt frumoasă!
În dimineața asta, Maria m-a văzut analizându-mi ditamai zgăncoiul din obraz – o mică bubiță la începuturi, de care m-am asigurat eu că nu va rămâne în anonimat…
– Nu-ți face griji, mami! Ești frumoasă!
Așa mi-a zis prunca, deși nu o întrebasem nimic, nici nu mă plânsesem de soartă.
Despre ziua de luni, despre doruri și alte mărunțișuri minunate
E luni. Iar glumițelor de luni, specifice începutului de săptămână, oboselii și of-urilor li se adaugă astăzi un ghem de tristețe, ascuns mereu într-un colț de suflet.
Sâmbătă am dus-o pe Maria la o activitate de-o oră. Când ne-am reîntâlnit, i-am mărturisit:
– Mi-a fost dor te tine!
La care ea, calm, meditativ, fără strop de reproș, mi-a zis