Fanfara si spectacolul strazii
In seara asta, am fost invitati la Pizzeria Domneasca (aproape de Palatul Culturii).Pe langa pizza, suc, bere, inghetata, am avut parte de o surpriza-cadou. Mai bine de o ora, in strada a cantat fanfara. Lumea a umplut terasa si trotuarul, masinile incetineau sa vada spectacolul.Participanti la Romanii au talent – membrii fanfarei Rotaria Junior din Vaslui au facut senzatie! Mi-a placut mult. Mie, romanilor si chinezilor care lucreaza la Palas. Au fost niste momente speciale, pe care as vrea sa le intalnesc mai des in plimbarile mele prin Iasi.
A fost ceva iesit din comun. Nu parea locul, nici timpul pentru muzica si dans in strada. Dar, atat de bine s-a potrivit totul!
Pentru o clipa, am retrait secvente din Spania. Acolo, in orice orasel ajungeam, la fiecare sfarsit de saptamana era petrecere. Se dadeau spectacole in strada, se canta si se dansa, actorii interpretau diferite scenete, papusile uriase umblau printre noi, la unele muzee intrarea era libera… oamenii aveau motive sa zambeasca si sa uite, pentru o clipa, de griji.Frățiori
Spuneam cândva că pe mine mă cheamă Elena – pentru că pe el îl cheamă Constantin.
Împreună suntem Bogdan-Constantin și Anda-Elena.
Când o să mă fac mare – planuri de viitor din trecut
Când eram mică-mică, pe la trei-patru ani, poate cinci (habar nu știu… ca să citez o altă gărgăriță mică-mică) m-au năpădit gândurile – planuri de viitor. Ce-aveam să mă fac atunci când voi fi mare? Nu era una dintre întrebările enervante ale adulților care așteaptă, amuzați, un răspuns pe care-l uită oricum repede. De data asta era întrebarea mea. Și frământarea mea.
În fiecare zi aveam o altă meserie la care, din păcate, seara trebuia să renunț.
Alaltăieri voiam să mă fac doctoriță… dar am realizat că
Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii
Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.
Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?
Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.
Pentru doamnele de pe Facebook (dar, nu numai!)
Facebook este o retea de socializare, prin intermediul careia poti cunoste lume noua. Mai mult decat atat, iti poti reintalni fosti colegi si vechi cunostinte, despre a caror existenta nu mai stiai nimic de-un car de ani! Asta e motivul principal pentru care am acceptat sa mai fac inca un pas in virtual.
Ce observ, in aventurile mele pe Facebook e faptul ca multe persoane ingreuiaza procesul de cautare si de gasire a lor. Inclusiv cei care-mi dau mie add, ma pun, uneori, in dilema. Nu stiu cine sunt. Si asta, nu neaparat pentru ca nu-i cunosc.In timp, ne schimbam destul de mult – ne maturizam, adica. Toti. Ma voi referi la doamne, in continuare, pentru ca ele imi dau cele mai multe batai de cap. Dar ideile, luate una cate una, ating cam toate categoriile de utilizatori.
Fetele – femei de acum – isi schimba look-ul. Se casatoresc si isi schimba si numele de familie. Fac copii si pun poza lor la profil. In rest, celelalte informatii despre ele sunt private. Gata! Deja-s in ceata!
Cum s-o gasesc pe colega mea din clasa intai, Dulcica Bombonica, daca astazi o cheama Rozalina si in locul propriei poze si-a pus o pisica? Frumoasa pisica, n-am ce spune, cum frumosi sunt toti copiii pe care-i vad. Dar, nu prea ma ajuta…
Lasa-mi un indiciu, te rog!
Nu vrei poza cu tine? Lasa-ti macar numele cel vechi in paranteza: Dulcica Rozalina (Bombonica).
Iti schimbi numele? Lasa macar o poza cu tine. O poza in care sa te vad! Stiu ca vrei sa-ti arati silueta de invidiat – dar, in cazul de fata, ma intereseaza mai mult figura ta decat picioarele…
Vrei si nume schimbat si o poza cu rasaritul? Lasa macar o scurta descriere care sa ma duca cu gandul la tine si nu la oricare alta persoana…Hai sa ne vedem si sa ne recunoastem sanatosi pe Facebook!
Cum mi-am petrecut Noaptea muzeelor
Ieri spre azi a fost… Noaptea muzeelor! Noapte… impropriu spus… cata vreme portile deschise s-au inchis, unele la miezul noptii, altele la ora 1. A fost, oricum, ceva special, fata de celelalte zile/ nopti din an.Cand am anuntat evenimentul pe blog, am prezentat sapte puncte de atractie. Dintre acestea, impreuna cu grupul meu de familie-prieteni, am reusit sa ajungem la cinci.Le voi prezenta in ordinea vizitarii si voi nota, la fiecare, unele impresii.* Bojdeuca „Ion Creanga”Am condus, am urmat indicatoarele, am trecut pe langa Bojdeuca si dusa am fost. Da, sunt ametita de felul meu. Dar, nici vreo luminita nu mi-a aratat calea.Bezna! La ora 22, am gasit o curte in bezna, cu scari numai bune sa te-ajute sa-ti rupi gatul. O casa cu doua lampi in dormitoare si cu un cerdac in care domnea intunericul. Pacat. Un loc destul de vizitat si foarte indragit, uitat de autoritati.Am avut placerea sa gasim acolo un domn care isi facea si rolul de gazda, povestea si explica, nu doar pazea, plictisit, in noapte.* Muzeul „Vasile Pogor”Aici, am fost intampimati cu papucei din plastic albastru, ca niste saculeti, pe care a trebuit sa-i incaltam. Angajatii n-au mai avut, astfel, grija curateniei dupa aceasta noapte. Mi s-a parut o idee practica, dar si ciudata. Mi-a placut, in aceeasi masura in care mi-a dispacut. Normal nu mi se pare – dar nici anormal…Am fost lasati sa ne uitam in voie, sa facem poze, sa ne intoarcem din drum. Am fost primiti cu zambetul pe buze si, la fel de frumos am fost tratati si la plecare. Angajatii erau relaxati si draguti.* Muzeul UniriiCred ca a reprezentat punctul maxim de atractie. Aici, a existat continuu o coada. Si rabdare. Cum spuneam si acum doi ani, Muzeul Unirii e un loc deosebit.Cand ne-a venit randul sa intram, nimeni nu ne-a spus ca vizitarea incepe din stanga. Asa ca, noi am pornit prin dreapta. La iesire, o parte dintre noi am vazut stanga si am exclamat: „Dar, pe aici n-am fost!”. O doamna amabila, care ne-a auzit, ne-a invitat si pe acolo. Din urma, restul de familie-prieteni n-a mai avut parte de acelasi tratament, ci a fost poftit afara.Aici, nu ai voie sa faci poze. Teoretic. Angajatii erau satui, de acum, sa atraga atentia sau sa bata obrazul. M-a uimit nesimtirea si nepasarea unor oameni, care pareau intelegatori din fire si educati. Mi-am strans aparatul la piept si am tacut…* Turnul GoliaScari la rotund si o vedere superba a Iasului in noapte. Cred ca putini au stat sa analizeze in detaliu expozitia de fotocopii dupa documentele care au marcat viata personala si profesionala a lui Ion Creanga.* Spatiul in care a locuit diaconul Ion CreangaO camaruta din incinta Manastirii Golia. O camaruta nu foarte iubita de cei de la Bojdeuca. De acolo, cel mai mult mi-au placut modedele de pomelnic de pe pereti.Per total, a fost o seara deosebita. Muzeele din Iasi sunt adevarate oaze de istorie si de povesti. Toate, nu doar cele cuprinse acum in program.Sunt foarte multe de vazut. Intr-o singura noapte, in doar cateva ore, nu-ti poti face decat o parere. Nu cred ca scopul Noptii muzeelor este acela de a te umple de cultura, ca prin farmec. Dar, iti ofera o bucatica dintr-o lume in care sa-ti doresti sa te mai intorci si alta data. Imbulzeala nu e contextul perfect in care sa vii la muzeu. Dar, a fost dovada ca oamenii mai sunt interesati si de frumos. Justificarea unora – c-asa vrea publicul – este doar o spalare pe maini si o fuga de responsabilitate.Publicul poate fi educat. Iar Noaptea Muzeelor este o dovada ca tineri si batrani, femei si barbati, stiutori si mai putin stiutori de carte – participa la acest tip de evenimente.
Daca se organizeaza.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
