Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor
M-am tot confruntat cu o serie de atacuri la adresa ieşenilor care-şi permit să stea şi ei la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Ce, nu pot merge oricand la Mitropolie? De ce iau locul oamenilor veniţi de la atâţia kilometri depărtare?
În primul rând, ei nu iau locul nimănui. Pelerinii ştiu ce-i aşteaptă, atunci când pornesc la drum. Au ferma convingere că nu le va fi de ajuns o oră, nici măcar o zi, pentru a se apropia de raclă. Şi – greu de înţeles pentru mulţi – nici nu-şi doresc asta! Pentru că ei vin cu gândul de a-şi oferi timpul, statul în picioare şi în frig, ca pe o jertfă pentru dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.
14 octombrie – Cuvioasa Parascheva de la Iaşi
Obosiţi de truda gândurilor lumeşti, ne-am deşteptat acum noi, ticăloşii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădejdile după faptele noastre, spre a ne linişti, nefăcând niciun lucru vrednic de mântuire şi temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, şi strigăm: miluieşte-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!
06. Incursiune în Republic of Gamers
Când am nevoie de relaxare, când nu mă calmează nici noaptea, nici ploaia, nici liniştea, mă bag la un joc.
Atunci, gonesc pe străzi, de nebună, conduc la viteză maximă, pariez tot ce am şi ce n-am. Sunt într-o altă lume, deci viaţa mi-e în siguranţă. Aşadar, nu-mi fac griji decât pentru câştig. Pentru un loc pe podium, alături de cei mai tari gameri.
05. Informaţii la cald despre calculatorul viitorului
Am ajuns în anul 2051. 40 de ani avans înseamnă că ştiinţa a evoluat peste măsură! Privesc în jur şi sunt plăcut surprinsă de tot ceea ce-mi oferă viitorul în materie de tehnologie. Cel mai mult mă impresionează felul în care s-au schimbat calculatoarele. PC-uri am mai văzut doar la muzeu. Iar prize… prize nu mai există!
Moaștele Sfântului Policarp – când și de ce au fost aduse la Iaşi
În octombrie 2011 au fost aduse la Iaşi moaștele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. Ele au fost aşezate, spre închinare, alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Despre acest sfânt nu ştiam mare lucru, aşa că m-am pus pe cercetat. Şi, pentru că m-am gândit că s-ar putea să te intereseze şi pe tine, iată un mini-rezumat:
Scrisoare deschisă către un cârcotaş necredincios
Apropierea zilei Sfintei Parascheva, numărul mare de pelerini care vin la Iaşi, neîncetat, încă de duminică, credinţa unora şi necredinţa altora au început să fie, din nou, subiecte de dispută. Dacă îndrăznesc să citesc parte din comentariile de la sfârşitul unui articol din ăsta, de sezon, mă umplu de tristeţe şi de neputinţă. Ştiu – şi totuşi nu încetez să mă sperii de câtă răutate există în lume.
Aici nu e vorba doar despre a crede sau a nu crede. E vorba despre a respecta credinţa sau necredinţa altuia! De ce trebuie să ne bălăcărim, cu orice ocazie? De ce trebuie ca, pe teme religioase, bălăcăreala să atingă cote uriaşe? Citeşti ceva, nu-ţi convine, treci mai departe! De ce te bagi în discuţii fără rost, doar ca să împroşti cu noroi?


