În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”
În martie 2019, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.
Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media. De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.
Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească
acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!
Și, totuși, spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!
Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!
Pelerini pe drumul spre Înviere – o scriere și 11 pagini de jurnal
În 2019 am scris, pentru Doxologia, Pelerini pe drumul spre Înviere. Un mini-serial sau, mai simplu spus, câte o pagină de jurnal, de conștientizări, de întrebări pentru fiecare moment important al bisericii – din sâmbăta cu Pelerinajul de Florii și până la Duminica Învierii.
A fost destul de ciudat inițial. Și de solicitant! Pentru că nu aveam de așternut știri pe o hârtie, informări despre denii, ci părți din sufletul meu. Lacrimi multe, bucurii și trăiri pe care aveam a le descoperi și monitoriza.
Ușor n-a fost. Obositor a fost. Contra cronometru a fost. Uneori aveam de scris și câte două texte pe zi – și asta cât mai repede după ce reveneam de la biserică și mă așezam la calculator. Cel mai greu a fost
Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!
Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie
***
Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:
– Am luat un Foarte Bine la matematică!
– Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.
Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.
Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.
Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.
Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!
În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!
Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!
O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…
De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!
Despre Cruce în vreme de Coronavirus
Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.
Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!
Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…
Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!
Sunt adult și-mi place să mă joc! Așa că… am fost în jurul lumii cu Gașca Zurli!
Pe Mirela Retegan, fondatoarea minunăției Gașca Zurli și Tanti Prezentatoarea am întâlnit-o în câteva rânduri – în calitate de antrenor al părinților. A mai venit cândva la Iași cu gașca, dar atunci nu s-au potrivit programele. Așa că, la cumpăna dintre ani, când am aflat că e rost de o nouă șansă… ZURLI, am zis că de data asta nu o mai ratez! Nu de alta, dar copila are deja 9 ani și mai încolo nu mai aveam cu cine să merg! 🙂
Să fim bine înțeleși: am vrut să-i fac o minunată surpriză Mariei – și mi-a reușit! Dar am vrut și eu, Anda!, să bifez în viața asta o întâlnire cu Gașca Zurli! Așa că azi n-am mers la spectacol ca un părinte „forțat” de împrejurări, ci exact așa cum mi-a zis Mirela că m-a reperat:
Întrebări „de trezire” în miez de noapte
Poate că ar fi bine să ne întrebăm, din când în când, de ce alegem măștile. De ce alegem să ne mințim
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
