Urmările majore ale unui accident minor
În această după-amiază am fost martora unui accident minor, în Alexandru – zona Minerva. Şoferul unei dube a ciocnit, din spate, un Fiat Punto.
Ce s-a întâmplat după, a provocat mai multă gălăgie decât accidentul în sine. Şoferul-victimă a coborât din maşină urlând, înjurând, sărind ca un descreierat în mijlocul străzii. A dat doi pumni în geamul dubei şi nişte picioare în portieră. A deschis portbagajul – de unde nici nu credeam că nu scoate o bâtă. Surprinzător, doar a aruncat numărul, care căzuse de la impact. O femeie, prietenă de-a lui, urla şi ea. Şoferul dubei şi-a recunoscut vina, dar nu a coborât din maşină. Cea mai înţeleaptă alegere – pe bune! A comunicat cu nenea cel nervos prin geam şi au plecat, într-un final, să declare accidentul.
Românii sunt oameni buni
Am învăţat să vorbim despre noi ca despre ultimii oameni. De teamă să nu ne ia alţii peste picior, ne plecăm capul şi debităm prostii. Uneori, defectele ne sunt, parcă, motive de amuzament şi de mândrie. Şi aşa ajungem să ne jignim noi pe noi, uşurând treaba celor care nu fac altceva decât să arunce găleţi de noroi peste numele de român.
E păcat. E păcat că, la o simplă căutare pe Google, afli că românii sunt…
Repet. E păcat. Mai ales că ştiu cum sunt romanii. Ştiu asta în calitate de român, în calitate de român care a vorbit cu mulţi străini veniţi în România, în calitate de român ieşit din ţară. Românii sunt oameni buni. Sunt deştepţi, frumoşi, visători, credincioşi, amuzanţi, creativi. Românii sunt valoroşi! Ca în fiecare caz, în orice pădure există şi uscăciuni. Puţine… multe… dar nu mai multe decât pădurea. De aceea, sprijin acţiunea dulce a celor de la Rom.
Discuţie cu Maria
Maria: Mbe-be!
Eu: Cine e bebe? Tu?!
Maria: Neee!
Eu: Tu eşti fetiţă mare, nu?!
Maria: Daaa!
Revoltă în lumea legumelor
Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.
Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.
De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!
Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!
Avem Turn câștigător!!!
Felicit din suflet echipa care a muncit la proiectul Turnul Nostru! Felicit din suflet pe toţi cei care, nefăcând parte din echipă, au dat zvon în ţară şi au ajutat ca proiectul să fie cunoscut! Te felicit pe tine şi îţi mulţumesc că ţi-ai ascultat inima şi ai votat!
Turnul Nostru a făcut parte dintre cele zece proiecte care au ajuns în faţa marelui juriu. Astăzi, la Bucureşti, Turnul Nostru a ieşit învingător! Până în februarie, prietenul meu va avea un nou look şi va deveni un reper important al Iaşului.
20. Despre promovare în blogosferă
Blog, blogosferă. Sunt noţiuni care au început să capete din ce în ce mai mult sens în mintea omului modern. Blogger. Era considerat, odinioară, un pierde-vară. Acum, în funcţie de seriozitatea cu care se implică în pasiunea lui, poate fi chiar o persoană foarte respectată. Motiv pentru care, nu aş ezita niciodată să îmi promovez o afacere sau anumite produse prin intermediul site-urilor personale, de nişă sau nu.
Bineînţeles, aş avea nişte condiţii, pentru a lucra doar cu bloggeri de valoare şi nu cu bişniţari. În primul rând, blogul în care aş vrea să se regăsească o scriere despre mine, ar trebui să aibă măcar două sute de postări. Proprii. Adică, de copy-paste, de filmuleţe, de bancuri proaste şi alte furăciuni – sunt sătulă. Eu vreau să descopăr, atunci când intru în casa virtuală a cuiva, un stil unic, creativitate, implicare. Apoi, aş pune condiţia ca acel blogger, la care apelez, să fie şi suficient de cunoscut. Degeaba scrie bine, dacă o face doar pentru el. Astfel, aş cere un minim de 1.000 de cititori pe lună.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
