• Doxologia,  Pentru suflet

    Părintele Nicolae Dima, tată de Ecaterina – interviu

    Despre părintele Nicolae Dima s-a vorbit mult. Despre necazul lui… și mai mult. Toată lumea religioasă și mai puțin religioasă a fost cu sufletul la gură, în ultimii doi ani. Toată lumea aștepta și primea vești despre fiica dumnealui, Ecaterina. Toată lumea se ruga pentru Ecaterina. Astfel, părintele – în sens de preot, a ajuns și mai în centrul atenției prin statutul său de părinte – tată. Tată de Ecaterina.

    Cu bucurie în suflet, după luni întregi petrecute prin spitale, după săptămâni întregi de comă…, după operații dificile, cu toții am primit vestea cea bună: Ecaterina a reînviat! E sănătoasă, e acasă, e o nouă Ecaterina. Doamne, ce minune! Doamne, ce drum greu a fost!

    Când am auzit că am șansa de a mă întâlni cu părintele Nicolae Dima, de a face un interviu Doxologia cu dumnealui, am spus din prima că nu vreau să discut despre dramă. Despre verdicte medicale. Despre ceea ce deja s-a tot discutat și re-re-rediscutat.

    Parintele Nicolae Dima, tata de Ecaterina – interviu Doxologia
  • Doxologia,  Maria-Paula

    Ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!

    După doi ani în care ne-a fost teamă de boală, parcă nici o răceală nu mai e ce-a fost. E minunat să-ți meargă copilul la școală. E minunat să fie vesel și sănătos! Și, totuși, ce minunat e să răcească banal, pe terenul de sport – nu printr-un buncăr sau așteptând pe la vreo graniță… Cât de minunat și de ciudat e să ajungi să afirmi: ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!

    Într-una dintre aceste seri îmi țineam copilul înfofolit în patul nostru, în camera noastră încălzită, în casa noastră în care ne simțim în siguranță. Capul îi frigea, picioarele erau sloi de gheață și-un tremur îi străbătea, sacadat, tot trupul. Îmi era milă și drag. Mă simțeam, pe de o parte, neputincioasă – iar pe de altă parte așteptam să treacă momentul acela. Știam. Știam că va trece. L-aș fi luat cu mâna, aș fi preluat eu tot răul… aș fi redat pe loc sănătatea copilului meu. Dar niciun gând și niciun curaj din acestea nu-mi erau de folos. Așa că, am ales liniștea. Țineam de cald și de încurajare. Eram acolo. Ce bine că eram! Ce bine că avea copilul meu brațe care să-l țină! Și-un pat. Și-o cameră. Și-o casă întreagă. Și pace…

  • Pentru minte

    Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!

    Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie

    ***

    Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:

    – Am luat un Foarte Bine la matematică!

    – Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.

    Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.

    Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.

    Anda Elena Pintilie

    Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...

    Despre Cruce în vreme de Coronavirus

    Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.

    Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!

    Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…

    Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!

  • Ale tinereţii valuri

    A treia lună de RESET – cum am supraviețuit. Bonus… despre revenirea la „viața normală”

    Scriu astăzi, la trei săptămâni după ce mănânc… ca un om :). Și mă pregătesc să vă spun cum a fost în luna a treia de RESET by Limitless, dar și cum e în viața așa-zis… normală. Pe de o parte, îmi pare rău că n-am scris la timp, adică exact atunci când s-au împlinit cele trei luni de program. Pe de altă parte, eu zic e bine că am stat un pic mai mult să analizez, să observ, să-mi recunosc anumite limite, să conștientizez cât de slabă sunt – mai mult în ambiție, decât la trup –, cât de ușor pot să mă las pradă micilor și păguboaselor plăceri.

    Așadar, să începem povestea.

  • Ale tinereţii valuri

    A doua lună de RESET – cum am supraviețuit

    A mai trecut o lună de RESET. O lună altfel, față de prima – când am fost complet ascultătoare și atentă la indicații. Am fost și acum, nu zic… Însă, de data asta am inclus programul în stilul meu de viață – nu mi-am mai făcut stilul de viață după program.

    Ce anume a fost altfel? În aceste săptămâni am plecat mai mult de acasă, în delegații. Am plecat cu geanta frigorifică și cu o parte dintre mâncăruri pregătite. Am respectat, pe cât s-a putut, mesele din lista inițială. Pe altele le-am înlocuit cu mâncăruri din același program, de la aceleași ore – dar mai ușor de făcut și de mâncat prin mașină, pe lângă mașină sau între două interviuri. Au fost și dăți în care am fost invitată la masă și n-am putut, nici nu mi-am dorit să refuz. M-am observat, însă, mai atent și mai atentă. Gândind la ceea ce mănânc, la cum mănânc, la cât mănânc, la ce asocieri fac și la momentul în care spun stop cu zâmbetul pe buze. Cu zâmbet, da! Fără mustrări de conștiință, fără stresul pe care îl implică, în general, o cură de slăbire. Căci RESET by Limitless  nu e cură de slăbire, ok? 🙂

    Anda - luna a doua - RESET by Limitless
    Foto: Andrei Prian

    Cu zâmbet și fără mustrări de conștiință am avut parte, luna asta, și de două abateri dulci. Nu, n-am cedat ispitei, ci mi-am programat din timp două deserturi pe care mi le-am asumat.

  • Ale tinereţii valuri

    Prima lună de RESET – cum am supraviețuit

    Sunt expertă în amânare. În delăsare. În așteptarea schimbărilor la care privesc de pe margine. Nu-mi prea place să ies din starea mea de confort, din bula mea în care fac ce vreau, cum vreau, fără să ascult de un program strict sau de niște reguli. Prin urmare, mi-a fost greu să ajung la momentul în care să accept să-mi spună alții ce trebuie să mănânc. Pe bune?! Și acum mi se pare o nebunie ceea ce urmează să fac! 🙂

    Căci… tocmai mă pregătesc să vă povestesc cu super entuziasm despre cum mi-a fost în prima lună de RESETare a obiceiurilor alimentare.

    Anda1-Reset-by-Limitless

    O să mor de foame!, mi-a fost întâiul gând. Haha, cât m-am înșelat! Luna aceasta am mâncat mai mult decât mâncam eu de obicei.

    Dacă voi dori să mănânc ceva, orice, oricând, voi mânca! Acesta mi-a fost al doilea gând.