• Explicaţiuni,  Pentru suflet

    Sfinții Împărați Constantin și Elena

    Înainte de o luptă importantă, în care existau puține șanse ca împăratul Constantin să iasă învingător, s-a întâmplat o minune. Ziua în amiaza mare au apărut pe cer o cruce luminoasă și un mesaj scris din stele: Prin acest semn vei învinge! Apoi, noaptea, Constantin a văzut în vis pe Iisus Hristos, care-l îndemna să-și facă steag ostășesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Așa a biruit împăratul în luptă și a eliberat cetățenii Romei de tirania celui care îi conducea – Maxențiu.

    Încredințat că ajutorul i-a venit de la Dumnezeul creștinilor, Constantin a oprit prigoana împotriva acestora și a dat libertate credinței în împărăția romanilor.

    Când Arie a adus tulburare în Biserică, învățând că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat,

  • Explicaţiuni,  Haz de necaz,  România

    În Moldova, papucii nu-s doar de casă

    Pe la 6 ani, la mare, Maria a încercat să-i facă un compliment unui tip simpatic: Vai, ce papuci frumoși ai! El a început să râdă cu drag, dar și cu un aer de ușoară superioritate de capitală… și să-i explice: Dar nu-s papuci, sunt adidași! 🙂 Maria știa că-s adidași, însă nu înțelegea de ce aceștia nu sunt acceptați și în categoria cea mare, a papucilor!

    Pentru că la noi acasă, în apartament, în Iași și în Moldova, termenul de papuci

  • Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Viața din cimitire

    În aceste zile, cimitirele sunt pline de oameni care vin să îngrijească și să înfrumusețeze mormintele celor dragi. Sapă, greblează, pun flori, văruiesc bordurile, vopsesc crucile. Și pun, mereu, lumânări.

    Aceasta e o dovadă că religia e încă vie! Pulsează. Înțelegem că cei plecați dintre noi nu sunt morți, ci adormiți. Îi păstrăm în loc sfânt (de aceea, cimitirele se află lângă biserici) și le îngrijim casele. Prin lumânarea aprinsă, arătăm că nădejdea noastră e Hristos – Lumina lumii – și că viitorul nu e moartea,

  • Ale tinereţii valuri,  Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Nu deveni cine te-a rănit

    Sunt mulți cei care mă întreabă cum de mai pot zâmbi. De ce vorbesc de bine pe cei care mă vorbesc de rău, de ce caut frumosul ascuns sub praf și pe după mucegaiuri, de ce nu rămân căzută după ce mi-o iau, de ce mai îndrăznesc să ridic ochii în lume, după ce demonstrez că nu-s perfectă, de ce mă încăpățânez să văd suferințele drept lecții – și nu, pur și simplu, suferințe. De ce sunt adepta lui: nu deveni cine te-a rănit?

    Nu deveni cine te-a rănit - Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro - Foto Paul Padurariu

    Pentru mine, răspunsurile-s clare. Și maxim de egoiste. Zâmbesc pentru mine. Pentru că starea de spirit și atmosfera și frumosul mi le fac eu – nu le aștept de la alții. Pentru că a vorbi pe cineva de rău (mai mult decât a povesti o realitate și a merge mai departe) m-ar caracteriza pe mine, nu pe acea persoană. Pentru că sunt om și, prin urmare, sunt imperfectă – și pentru că nu m-am dat vreodată perfectă, ca să-mi fie rușine mai mult decât trebuie de căderile mele.

    Căderile sunt făcute ca să mă ridic și ca să nu mă plictisesc de prea mult bine. Căderile vin exact din prea mult bine și au scopul de a mă trezi. Căderile-s între mine și Cerul spre care privesc, în dorința de a mă ridica. A vedea numai suferința și a trece nepăsătoare pe lângă lecția care mi se desfășoară… ar însemna să repet la nesfârșit aceeași și aceeași cădere… fără să înțeleg nimic. Și, Doamne, oricum repet căderi, și oricum nu înțeleg toate câte-s de înțeles – dar măcar vreau să merg înainte și lupt pentru asta.

    Am fost născută să… fiu fericită!

    În ultimele zile, tot am dat peste îndemnul din titlu. Nu deveni cine te-a rănit! Sau în limbajul meu de baltă… răzbunarea-i arma prostului. Eu am drumul meu și viața mea. Cine mă rănește o face pe barba lui. Eu pot să mă opresc buimacă, să-mi privesc rana, să întorc sau nu și celălalt obraz – dar, după aceea, învăț să merg mai departe. Nu-i neapărat ușor. Uneori mai staționez. Mai mult sau mai puțin decât mi-e permis. Îmi ofer răgazul acesta, în egală măsură în care-mi rezerv dreptul de a mă trezi, mai apoi, și de a continua drumul. Pentru mine. Pentru egoista de mine! Pentru cea care nu poate rezista fără zâmbet și fără lecții extrase din fiecare lucru de maximă importanță și din fiecare mărunțiș al vieții.

    Am fost născută să iubesc. Și, dacă nu pot iubi – încerc măcar să nu urăsc. Am fost născută pentru a fi eu – fără a mă oglindi în cei care nu mă reprezintă. Am fost născută să iert. Și iert, la fel de egoist – inclusiv atunci când nu mi se cere iertare. Am fost născută să fiu fericită – și, chiar dacă mă poticnesc la fiecare pas, e obligația mea să nu mă autoexilez în băltoace de nefericire. E greu. Dar e o alegere. Iar eu aleg să nu fiu și să nu devin propria mea victimă.

    Citește și:

    * Nimeni nu face rău de bine. Dacă am înțelege…

    * Regăsit fericire! N-ai să ghicești a cui e… vina! 🙂

  • Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Mulțumesc-ul duce la mântuire

    Ziua de astăzi este despre… mulțumesc!

    Căci astăzi… se iau zece leproși, se adaugă un Mântuitor și o rugăminte, pentru vindecare.

    Se obține sănătate și se pleacă. Dintre cei zece sănătoși, foști leproși, doar unul se întoarce să mulțumească. Ceilalți nouă, nu. Și, totuși, rămân sănătoși.

    Al zecelea, însă, primește un bonus.

  • Explicaţiuni

    Vacanță prelungită din cauza lui datorită

    Datorită vremii nefavorabile… Datorită condițiilor meteorologice… Așa aud în sus și-n jos – de la copii, de la părinți, de la unii jurnaliști și chiar de la unele cadre didactice. Da, știu, vacanța prelungită a copiilor pare a fi o chestie de bine. Deci, oricine ar fi împiedicat școala să înceapă trebuie premiat! 🙂

    Cu toate acestea, vremea nefavorabilă/ condițiile meteorologice și toate cele care țin școlile închise fac parte dintr-un context nu foarte drăguț.

  • Explicaţiuni,  România

    Serviți o lecție despre servitul mesei

    Servim micul dejun la ora 7.00, apoi servim prânzul la ora 13.00 și servim cina pe la 19.00. Dacă mai apucăm, mai servim și două gustări.

    Asta cu servitul mesei încep s-o aud din ce în ce mai des la oameni care nu-s ospătari, nici chelneri, dar care… servesc la greu!

    Nu, dom’le… de fapt… ei mănâncă! Iau masa. Dar li se pare mult mai interesant să exprime altfel.