Pentru minte,  Pentru suflet,  Te-Ve(de)

Doamna cu porumbeii și-un dialog din „Singur acasă 2”

Singur Acasa 2 - doamna cu porumbeii
Sursă foto: captură online din „Singur acasă 2”

Recunoașteți personajele? Mda, e perioada… „Singur acasă”. Partea a doua, „Pierdut în New York”, cuprinde un dialog destul de fain între Kevin și doamna cu porumbeii. E o lecție… de ținut minte! Motiv pentru care am transcris vorbele. Să le citim, să le recitim, să le înțelegem, să le uităm… și să știm, apoi, unde să ne întoarcem la ele.

– Sunt ca păsările. Oamenii trec pe lângă mine, mă văd, dar mă ignoră. Preferă să nu fac parte din orașul lor.

– La fel ca și în familia mea. Sunt porumbelul casei mele… Pentru că sunt cel mai mic.

– Toți luptă pentru o poziție. Toți vor să fie văzuți. Și ascultați.

– Cam așa cred și eu. Sunt și eu văzut și ascultat, dar apoi mă trimit destul de des în camera mea.

– N-am fost mereu așa, știi?

– Cum erai înainte?

– Aveam o slujbă. O casă. Și familie.

– Și copii?

– Nu. Îmi doream mult. Dar bărbatul pe care îl iubeam a încetat să mă mai iubească. Mi s-a frânt inima. Și când mi s-a oferit ocazia să iubesc din nou, am fugit de ea. Nu am mai avut încredere în oameni.

– Fără supărare, dar mi se pare un lucru cam prostesc.

– Îmi era frică să nu mi se frângă inima din nou. Câteodată ai încredere în cineva… și când ceva merge rău, te uită.

– Poate că sunt prea ocupați. Poate nu uită de tine, poate uită să-și amintească de tine. Nu sunt făcuți oamenii să uite? Se mai întâmplă! Bunicul zicea că n-aveam capul bine înșurubat și că l-am uitat în autobuz.

– Îmi e doar frică de faptul că, dacă mai am încredere, voi fi dezamăgită din nou.

– Înțeleg. Aveam odată niște patine cu rotile. Și îmi era tare frică să nu le stric. Și nu le-am scos din cutie. Știi ce s-a întâmplat cu ele?

– Nu.

– Mi-au rămas mici. N-am ieșit niciodată cu ele. Le-am purtat de două ori, în cameră.

– Sentimentele unei persoane sunt mult diferite față de patinele acelea.

– Sunt cam la fel. Dacă nu îți folosești inima, ce contează dacă se frânge? Dacă te ascunzi, o să fie exact ca la rolele mele. Când te decizi să o folosești, nu vei mai avea de ce. Trebuie să riști. Nu ai nimic de pierdut.

– Este un adevăr în asta.

– Așa cred eu! Inima ta e frântă, dar încă mai e. Nu a dispărut. Dacă nu ar mai fi fost, nu mai erai așa drăguță.

– Mulțumesc. Știi că au trecut doi ani de când nu am mai vorbit cu nimeni?

– E ok. Chiar ești bună la așa ceva! Nu ești plictisitoare și nu scuipi când vorbești. Ar trebui să o faci mai des. Ar trebui, totuși, să te îmbraci cu altceva, ceva ce nu are găinaț de porumbel.

– Haha… Am muncit să țin oamenii departe de mine, nu-i așa?…

***

Uneori, și noi suntem „doamna cu porumbeii”. Poate ar trebui să învățăm de la ea și de la Kevin că inima e de folosit – nu de ținut în cutie. Oricât ne-ar răni unii oameni, avem nevoie de iubire! Să primim. Și să dăruim!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.