Ai curaj? Împrietenește-te cu oglinda ta!
Ai nevoie de curaj să te privești în oglindă.
Să vezi tot ce nu-ți place la exterior
– dar mai ales la interior.
Ai nevoie de timp să te împrietenești cu tine.
Să știi cât ești de imperfect
– și, cu toate astea, să îți rămâi alături.
Cel mai ușor e să fugi de tine, să fugi departe,
Să îți ocupi mintea cu gânduri
– și apoi să crezi că tu, de fapt, nu exiști.
Ai nevoie de curaj să te privești în oglindă.
Să vezi toate rănile cum supurează
– și să-ți dai voie să ștergi lacrimile.
Ai nevoie să îți oferi timp care să te vindece.
Să înțelegi că greșelile sunt scuzabile
– câtă vreme le deslușești lecția.
Cel mai ușor este să fugi. Dar azi alege altfel.
Alege curajul, timpul și gândul că meriți binele
– și permite-ți să te odihnești în voia lui Dumnezeu.
18 mărturisiri din viața petrecută în 2018
* În 2018, cele Șapte pietre au împlinit 10 ani. A fost un 2018 în care ori le-am acordat maximă atenție, ori le-am neglijat total – dar le-am iubit și le iubesc mult, că-s ale mele.
* 2018 a fost anul pe care am vrut să-l pipăi, să-l simt, trăind în el și trecând prin el conștient, într-un continuu prezent. M-au însoțit celebrii aici și acum – atunci când cei doi n-au lipsit cu desăvârșire…
* 2018 a fost anul cu cele mai multe
Șapte mărturisiri din viața petrecută în 2017
* 2017 a fost un an în care am intrat plină de răni, dar cu mult curaj și cu decizii care aveau să-mi aducă o parte de vindecare.
* 2017 a fost un an al singurătății depline – în care, contrar așteptărilor, nu am fost nicio clipă singură.
* 2017 a fost un an ce mi-a scos din program parolele și viețile private ale altora – și mi-a oferit acces la parolele mele către suflet și minte, către Dumnezeu și către viață.
Foto: Oana Nechifor * 2017 a fost un an în care am renunțat în mare parte la a vedea oamenii din perspectiva în care aveau putere să-mi facă rău și să mă întristeze.
La braț cu veșnicia
Veșnicia începe cu o secundă. Cu un minut. Cu o oră. Cu o zi. Cu un an…
Începutu-i mai greu. Apoi, te obișnuiești cu gândul că nimic nu-i veșnic și că, totuși, oricând e loc de-o veșnicie.
De multe ori amânăm o decizie și-o cântărim, o răsucim pe toate părțile și-o amețim. Sunt multe regrete. Și-i multă teamă la mijloc. Cui nu-i e frică de veșnicie?
Cu sinceritate, despre minciuni
Adevărul supără. Adevărul stârnește. Adevărul nu-i întotdeauna prea interesant. Adevărul doare. Adevărul e pentru oameni puternici. Adevărul e pentru curajoși. Adevărul te smerește. Adevărul nu poartă măști de… minciuni. Se pot spune multe despre adevăr. Adevărul e unul singur. Chiar și atunci când fiecare deține adevărul său și-l vede din unghiuri total diferite.
La polul opus, minciunile pot fi multe, vesele, colorate, frumos fabricate, pline de mister. Te scot din anonimat și îți creează scenarii care mai de care mai vii. Te captivează. Și te învăluie, până ajungi și tu să le crezi. Atunci când consideri că ai întins o capcană altuia, de fapt ești primul căzut în ea.
Despre lacrimi
Am fost, mereu, o plângăcioasă. Mi-am promis de zeci şi sute şi catralioane de ori că n-o să mai vărs lacrimi în toată viaţa mea! Nici măcar o lacrimă. Şi m-a ţinut. Uneori, două săptămâni… alteori, două ore… Motive s-au găsit şi încă se găsesc. De necaz sau de bucurie, impresionată de un minut special sau de o dramă, într-un moment de furie sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mă descărca.
Lacrimile. Au nevoie să iasă și ele la suprafață. Am plâns singură, în camera mea, dar şi în faţa altora, oferindu-le satisfacţie. Am preferat, în schimb, să plâng şi să pot spune ce am de spus, decât să simt un nod în gât, să-mi sugrum lacrimile şi să las o discuţie neterminată. De multe ori, am greşit. În alte rânduri, m-am felicitat pentru curajul şi nebunia ce-au răbufnit din lacrimi. De fiecare dată au urmat, logic, noi şi noi promisiuni care să-mi ţină ochii uscaţi. Pentru încă două săptămâni… pentru încă două ore.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
