Notițe de la Conferința Națională de Parenting „Părinți și copii”
Și-am participat sâmbătă, pe 13 aprilie. Conferința a avut ca moderator pe Izabela Marinescu – jurnalist și realizator al emisiunii „Parenting XXI” la Canal 33. Eu îi voi spune, însă, Izabela Caragea, așa cum am cunoscut-o pe cea care era cândva prezentatoare a știrilor la televiziunea ieșeană TeleM! 🙂
A avut Izabela ceva treabă pe parcursul întregii zile, căci a stat față în față cu invitați unul și unul, alături de care a analizat provocările și bucuriile de părinte. De părinte, în general, de părinte al copiilor din generația Alpha, în special.
Sunt multe de povestit și m-aș lăsat păgubașă din prima, dacă aș gândi să vă spun totul. Așa că nici n-o să încerc. Însă, în spiritul celor Șapte pietre, în dreptul fiecărui invitat de la Conferință voi prezenta câte șapte idei pe care mi le-am notat. Sunt doar o frântură din întreg – însă au fiecare importanța si valoarea lor. M-aș bucura să le parcurgeți și să vă fie de folos!
Robert Diaconeasa – Blogger Daddy Cool
* Începând cu noi se naște o nouă generație de părinți.
* Eu n-am avut dragoste de niciun fel – și-am spus că nu cred că asta e realitatea pe care trebuie s-o trăiesc și pe care trebuie s-o transmit copilului meu.
* Nu tratăm copilul cu încrederea cuvenită. O mentalitate sănătoasă e să nu ne credem mai deștepți decât copiii, ci să învățăm cu și de la ei arta de a retrăi copilăria.
* În cea mai mare parte, fetele își caută bărbați după chipul și asemănarea tatălui, indiferent dacă tatăl este un exemplu sau un contraexemplu…
* Importantă este comunicarea cu cei mici. Să nu facem rabat de la cuvinte. De ce îmi spui să nu fac treaba asta? Explică-mi!
* Nimeni nu le știe pe toate, dar putem împărtăși, prelua idei – de aceea sunt în online, încercând să dau un exemplu al modului în care procedez eu. Ca tată, dar și ca om implicat în acte de caritate.
* Puterea mare pe care o avem pentru a face bine stă în lucruri mărunte. De fapt, nu trebuie să fie mare lucru, trebuie să fim prezenți.
Ioana Codreanu – psihoterapeut
* Cuplul este o legătură. Legăturile se fac pe bază de dependență. E o normalitate să fii dependent, dar să nu lași dependența să se manifeste mai mult decât firescul.
* A fi părinte este o asumare extraordinar de mare. La începutul relației suntem copii, apoi apare nevoia de procreare. Devenim părinți pentru că vrem să împlinim o imagine. Dar câte de mult putem face asta?
* Dacă nu vorbim despre fricile noastre – reale sau închipuite –, dacă nu ne pregătim, ne trezim că experimentăm viața cu adevărat în rolul respectiv. E mult mai indicat, însă, a recunoaște că ești speriat și să discuți, decât să treci prin toate fără comunicare. E necesar să depășim conflictele constructiv și să declarăm cu sinceritate ceea ce simțim.
* Venirea unui copil e o criză. Când ne educăm copilul, ne ducem în imaginea mentală și vedem pe mama-tata, părinții noștri! Și ne trezim în comportamentele lor – cum trăiesc viața, cum mă raportez la cuplu… Ne vine tiparul, dar vine și cu o stare de iritabilitate – când facem ceea ce ne deranja la părinții noștri. Trebuie să renunțăm la asta. Să înțelegem că ceea ce facem din copil e o alegere conștientă a ceea ce suntem noi, mama și tatăl, oameni și parteneri.
* Asumarea verbală de la începuturi nu mai e congruentă cu asumarea comportamentală. 8 din 10 bărbați suferă foarte tare – mai exact, bărbatul se simte înlăturat atunci când apare un copil. Câteodată sunt firești nemulțumirile, dar amintește-ți că un copil a venit din doi oameni. Vorbiți despre gândurile care vă sperie. E nevoie de o asumare a partenerilor. Nu vă despărțiți doar pentru că sunteți speriați! Și din alte relații veți pleca la fel, dacă nu discutați problemele. Începeți să comunicați sănătos. Vorbiți despre ceea ce sunteți. Fricile trebuie asumate și spuse cu tărie, pentru că știm că nu au ce să ne facă.
* Amândoi părinții au nevoie de alinare, ca să crească în continuare. Ei tocmai au creat o minune în viața lor, de care trebuie să se bucure. Creșteți ca mamă, tată, vă transformați – în egală măsură trebuie să creșteți în cuplu. Nu copilul a făcut cuplul, ci cuplul a făcut copilul.
* Trebuie să înveți să-ți iubești cealaltă jumătate: Mi-e drag și mi-e dor de tine, tu mă întregești! Viața e simplă. Arată-i că ești acolo și că-l vrei până la finalul vieții tale, când ai să-i spui: Ai fost cea mai mișto alegere din viața mea!
Anca Burunciuc – medic nutriționist Dietis
* Influența alimentară pleacă de la modul în care mama se alimentează în timpul sarcinii. Ea creează obiceiuri alimentare pentru cei mici și tot ea continuă, prin alimentația din timpul alăptării. În funcție de aceasta, copilul va accepta o grupă alimentară bogată și sănătoasă… ori nu. Există o memorie a corpului care înregistrează accesul la anumite produse – iar prezența sau lipsa lor îi face pe copii să accepte sau să refuze.
* Crearea obiceiurilor alimentare se face în familie, prin punerea lor în aplicare de către ambii părinți. Trei mese, două gustări – mese în familie și alimente calitative. Fără rezerve de dulciuri prin casă și fără mese în oraș necontrolate.
* Evitarea produselor junk food – cu cât nu-i obișnuim, cu atât nu vor cere. Cu cât le dăm mai des, cu atât îi creăm memorie organismului. Interdicția nu e soluția, ci controlul alimentar.
* Alimentul trebuie să fie mai degrabă unul calitativ, decât calculat din punct de vedere caloric.
* Să învețe să mănânce dimineața. Cu cât masa de dimineață e luată mai pe îndelete și mănâncă micul dejun, cu atât ceea ce vine pe parcursul zilei va fi mai bine controlat caloric. Prânzul e masa principală a zilei, să n-o mutăm seara! Dar atenție când copilul e la program prelungit – vezi sursa mâncării, calitatea… să nu fie exces de sare și exces caloric ce nu împlinește necesarul nutrienților. Masa de seară – nu o evitați, este o masă importantă! Altfel vor fi flămânzi înainte de somn și vor apela la ronțăieli cu aport caloric consistent.
* Apă! Copiii trebuie să bea apă – nu băuturi carbogazoase, nici măcar sucuri de fructe.
* Pe zona țării, Moldova e pe locul întâi la supraponderabilitate la copii – 70% dintre ei riscă să devină adulți obezi, cu toate problemele de sănătate la pachet.
Gabriela Musteață – profesor la școala de bani BCR
* Suntem pe ultimul loc în Europa la educație financiară.
* Nu e greșit să-i ajuți pe copii să înțeleagă valoarea banului, să înțeleagă diferența dintre nevoie și dorință. De ce mergem la serviciu? Cum câștigăm banii? Pe ce îi cheltuim?
* Ne trebuie, în primul rând, bani pentru nevoi. Dorința e acel lucru de care ne bucurăm, dar fără de care putem trăi. Nu îi înveți pe copii să fie zgârciți, îi înveți să respecte banul.
* Să-i învățăm să economisească pic cu pic. Un obicei pe care-l capătă și care-i ajută să fie mai organizați și să aprecieze valoarea banilor. Mai mult, îi ajutăm să nu fie adulții stresați de mâine.
* Vrei bicicletă sau tabără? Cum ne organizăm? Punem de-o parte niște bani, atunci când primești. 10-20% din venituri e important să economisim și noi, adulții.
* Nu reușesc să economisesc din prima, dar insist în gândul acesta, în ideea asta. Exersez.
* Nu întâmplător, cei care au bani economisiți sunt cei care își notează cheltuielile.
Irina Nichifiriuc – expert parenting, blogger Sfatul mamei
* Conectarea este acea senzație de a cunoaște pe cineva încă înainte de a-ți spune ceva. Copiii ne transmit semnale de genul: Ceva e în neregulă cu mine… nu știu exact ce… – iar noi obișnuim, din păcate, să îi amânăm, să îi anulăm. Dacă reușim să ne conectăm la ei și să spunem Hai, spune-mi! Mamă, ce tare! Seriooos? – acela e un moment de conectare. Când îi dăm atenție, îi dăm iubirea noastră și copilul se umple ca bateria de la telefon. Și e bucuros.
* În realitate, de multe ori începem să ne exprimăm nemulțumirile: Pe bune? Cât ai stat la tabletă azi? Și ce e cu prostia asta?!? Zicem asta prin cuvinte, dar și prin gesturi, atitudine, ton.
* Ne deranjează noile tehnologii, dar se întâmplă ca și noi să ne conectăm cu tehnologia și să lăsăm copiii de-o parte – și atunci radarul lor e deconectat/ deraiat. Ce e cu conectarea asta? Când persoana arată aparent interes în discuție, dar apoi își ia atenția de la tine, atunci doare, ești singur, te simți neimportant, neapreciat, ignorat, în plus.
* Instrument hand in hand parenting: timpul special – ne stabilim un interval de timp în care nu facem nimic altceva decât a sta împreună cu un copil: Am zece minute. Vreau să le petrec cu tine și să fac ce vrei tu. Să intram în lumea lui, să validăm nevoia aceasta de oricare ar fi ea și oricât de enervantă/ inutilă/ de speriat ar fi pentru noi – tabletă, desene, ciocolată. Disponibilitatea pe care o dăm arată iubirea necondiționată.
* Copiii știu exact de ce au nevoie: de conectare și siguranță, să fie iubiți, văzuți, simțiți. Și se folosesc de toate mijloacele ca să ne transmită asta.
* Sunt atât de deștepți, că învață regula și utilitatea timpului special și își pregătesc temele pentru atunci. Încep prin a-ți arăta chestii frumoase și apoi le arată și pe cele pe care le evită, care știu că nu-s de bine, pe care în alt context n-ai fi dispus să le vezi, să le accepți, să le descoperi…
* Le place să se folosească de timpul special pentru a se umple de iubire și conectare – îi ajută să-și facă ordine în gânduri, să-și dezvolte conectarea, să se dezvolte.
Magda Țepoi – coach acreditat internațional și antreprenor în educație
* Din rolul de coach acompaniezi clienții spre a-și descoperi potențialul maxim. Ei nu știu, de fapt, că știu. Partea nevăzută a lor cuprinde o multitudine de abilități și de competențe. Pe un prim loc al antrenorului se află ascultarea – o ascultare activă – atenție la cum se spune, nu la conținutul a ceea ce se spune. Și așa se pot identifica acele pattern-uri pe care clientul le are și le folosește în toate aspectele vieții sale.
* Prin ascultarea atentă și activă se acordă tot spațiul necesar clientului/ copilului în a se descoperi. Când taci, se creează un vid și omul continuă să vorbească. Câți părinți și-au ascultat copiii pe săturate?
* Calitățile acestea de coach e bine să le aibă și un părinte, pentru a-și putea susține și ajuta copilul.
* Ca părinți, avem nevoie de prezență – în care suntem empatici și atenți.
* Prin importanța pe care o acordăm copiilor și prin susținerea lor necondiționată le identificăm abilitățile ce le pot utiliza pe mai departe.
* În conectarea cu cei mici e important e să le transmitem copiilor noștri ce dorim de la ei – nu ceea ce nu ne dorim! Taximetristului îi spunem pe unde să ne ducă, nu unde să nu ne ducă!
* Adresarea de întrebări puternice – și clienții, și copiii reacționează foarte bine la întrebări puternice și nu la prelegeri. Toți avem capacități dar, din păcate, le valorificăm extrem de puțin.
Cristina Nichita – antreprenor și activist în domeniul autismului
* Dacă nu aș fi făcut modă, aș fi dorit să fiu de profesie mamă. Când ai un cumul de funcții e mai greu să excelezi pe toate planurile. Cu fiica de 29 de ani a crescut odată – și în modă, și în business. Cu fiul de 15 ani și jumătate a aflat cum e să petreci timp de calitate și cum e să redefinești normalitatea.
* „Parcă Dumnezeu m-a pregătit întreaga viață pentru ceea ce urma să vină în viața mea.”
* Cum se trăiește cu autismul? O lume nouă, m-a făcut să redefinesc normalitatea – e o lume plină de iubire.
* De ce eu, Doamne? Ștefan m-a făcut să înțeleg că el e o binecuvântare pentru mine. Ștefan m-a așezat pe un făgaș, m-a făcut să-mi întorc viața către Dumnezeu, să-mi reorganizez viața, să mă țin în armonie, în pace cu mine, cu lumea, cu copilul care a venit să-mi reconfigureze viața.
* Viața se trăiește cu simplitate – nu contează doar „să fac”, ci „să fiu”.
* E important e să ne ascultăm copiii, să fim atenți la calitățile lor înnăscute. De acasă, mama mi-a spus să fac cu drag ceea ce voi face, pentru că nu voi obosi niciodată – sfat valabil și pentru copiii noștri!
* Suntem unici și nu trebuie să-i schimbăm pe cei din jur – ci să-i acceptăm și să-i iubim.
Iuliana Șoșu – meșter de perne și de vise, om care a privit cancerul în ochi
* Un an și mai bine de când a aflat că are cancer. Doi copii, de 6 și 8 ani, trei operații, chimio și radioterapie.
* Sunt situații în care, într-adevăr, îți privești moartea în ochi și ai nevoie de susținerea întregii familii.
* E extraordinar de greu pentru familie. Dar… stați liniștiți cu toții și nu mă priviți ca pe o victimă.
* În același timp, e ok să fii și vulnerabil, să lași măștile jos.
* Am tratat copiii ca pe niște adulți, cu blândețe. Le-am explicat totul și le-am dat speranța că va fi bine, dar le-am vorbit și despre moarte – despre trupul care se consumă și despre suflet, care este veșnic.
* Dar copiii sunt copiii și, din fericire, tratează altfel problemele, dacă părinții știu să fie bine. Ei habar n-au ce înseamnă cancer. La întrebarea: Vouă de ce v-a fost frică?, răspunsurile lor nu-s despre moarte sau despre ideea c-ar rămâne fără mamă, ci despre empatie: Mi-a fost teamă c-o să te doară, Mi-a fost teamă c-o să te taie peste tot.
* Încurajați persoanele care se confruntă cu boala, dar nu le plângeți de milă – întrebați-i dacă au nevoie de ceva, dar nu-i jeliți.
Raluca Munteanu – antreprenor, soție și mamă a patru copii
* Când asculți povești adevărate în care e vorba despre boala copiilor sau despre boala părinților ce ar putea lăsa orfani niște copii – descoperi că problemele celelalte, oricât ar fi de grave, pot fi trecute – și atunci descoperi că ești un alintat.
* S-a reinventat de cinci ori pe zonă financiar-profesională, dar echilibrul se menține prin stabilitate emoțională, prin sănătate și prin puterea pe care ți-o dă familia.
* Este mama a patru copii și consideră că atunci când un copil are o problemă, atunci problema șui este cea mai importantă.
* Cea mai mare provocare a vieții a fost criza financiară prin care au trecut familia și afacerea – când au pierdut totul. Iar acest totul are o valoare de aproximativ un milion de euro!
* Culmea culmilor e ca, după un asemenea eșec lumesc, la doi ani distanță, să poți spune că, dacă ai avea inelul Arabelei, nu ai schimbat nimic. De ce? Pur și simplu! Pentru că ai descoperit că lucrurile s-au întâmplat exact așa cum trebuiau să se întâmple!
* Acolo Sus există Cineva care ne iubește. Aceasta este o realitate pe care vrem să o acceptăm sau nu, o conștientizăm sau nu.
* În viață e bine să-ți asumi totul și să te asumi cu totul. Inclusiv credința e o asumare și o mărturisire. Iar Raluca nu s-a sfiit să mărturisească faptul că în ecuația cuplului, a parentingului, a afacerilor și a vieții un rol important Îl are și Îl va avea întotdeauna Dumnezeu.
