• Pentru suflet

    Povățuiește-mă, Doamne, în calea Ta!

    Povățuiește-mă, Doamne, în calea Ta!

    Una dintre rugăciunile scurte și minunate care îmi place mult. O rugăciune pe care o rostesc de fiecare dată când ajung la Catedrala Mitropolitană, față în față cu Sfântul Teodosie cel Mare.

    Povățuiește-mă, Doamne, în calea Ta!
  • Pentru minte,  Pentru suflet

    24 de ore și-o lecție primită de la soare

    24 de ore și-o lecție primită de la soare - Anda Elena Pintilie - Sapte pietre

    Soarele are o regulă. Dimineața răsare. Seara apune. Zi după zi după zi. 24 de ore din 24. Nu își schimbă obiceiul, nu amână, nu întârzie, nu se lungește mai mult decât îi e graficul. Doamne ferește dacă ar face după capul nostru, după cheful nostru sau după starea noastră de moment…

  • Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Folosul fricii de Dumnezeu explicat de Sfântul Serafim de Sarov. Și de Smiley

    De ceva timp, în discuțiile cu Maria am atins subiectul „frica de Dumnezeu”. Un subiect atât de blamat de mulți oameni mari… încât cu adevărat mi se pare și mai necesar ca un copil să-l înțeleagă de la început. Să-l înțeleagă în mod corect.

    Într-o lume plină de frici, în care traseul din dormitor până la bucătărie, trecând prin holul neluminat poate însemna o întâlnire cu momo, cu granny sau cu alți monștri ori sălbăticiuni, frica de Dumnezeu e mângâietoare. Într-o lume în care ne e frică de oameni, de uneltirile lor, de râsul lor, de chestiile înfricoșătoare pe care ni le-ar putea face, numai frica de Dumnezeu și iubirea Lui ne pot încuraja să rostim ca-n Psalmi: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul!

    Deci, care-i treaba cu frica de Dumnezeu?

  • Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Când mă iubește copila cel mai tare

    Sunt dăți în care ea nu prea are chef să adoarmă. Și atunci eu mă arăt preocupată de lipsa odihnei și de modul bosumflat în care se va trezi dimineață. Sunt serioasă și încerc s-o impresionez. Dar n-am șanse. E clar! Ea nu prea are chef să adoarmă.

    În acele momente, nu știu cum să zic… mă iubește cel mai tare! La îngrijorările mele răspunde cu niște declarații de iubire – de zici că le-a studiat prin nu știu ce tratate! Are niște texte, de mă dă pe spate! O ascult și nu pot să cred ce tehnică aburitoare are… Din tanti cea serioasă și înțepată mă retransformă în câteva secunde în mami a ei cea minunată, cu zâmbetul cât casa!

  • Ale tinereţii valuri,  Vorbe de duh

    Doar eu – incompletă și imperfectă

    Am de unele, pentru că nu am altele. Fac unele, pentru că nu fac altele. Nimic nu e total, complet, ideal. Eu nu sunt nici pe departe perfectă. Așa că, atunci când unii se minunează de cât de faină aș fi, eu mai cu foc râd și explic că nimic nu sunt, nimic nu fac, nimic nu am. Sunt incompletă și imperfectă!

    Anda Elena Pintilie - incompleta si imperfecta
    Foto: Andrei Prian

    Eu sunt, în mare, fericită, pentru că nu-mi trebuie multe și pentru că nu aștept să-mi creeze alții fericiri. Eu sunt, în mare, mulțumită cu ceea ce am pentru că, de fapt, nimic material nu prea am… În ceea ce privește oamenii, îi am nemeritat de mult și de frumos pe câțiva. Pe cei care încă mă iubesc, mă suportă, mă cuprind în viața și în brațele lor. Am și pierdut oameni din echipă. Și-am suferit. Mult! Și, totuși, am dat drumul… Nimeni nu trebuie să fie cu forța lângă mine.

    Să mă dau cine nu sunt? Nu! Mi-s suficientă „eu”…

    Eu sunt, în mare, mulțumită, pentru că niciodată, niciun gol din suflet și nici din stomac nu au rămas neumplute. Atunci când n-am mai avut, atunci am primit. Atunci când n-am mai putut, atunci mi-a venit ajutor. Atunci când am fost la pământ, atunci am fost ridicată mai sus. Am primit ajutor concret, simțit, minunat! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    Mi s-ar părea obositor să mă dau cine nu sunt și să mă clădesc pentru alții, pe false temelii și pe orgolii ce mereu au nevoie de hrană. Nu sunt și nu-mi doresc să cresc așa.

    Eu sunt ok cu viața mea în care n-am de toate. Eu sunt ok în viața mea incompletă și imperfectă. Eu sunt ok în colțul meu din care nu mă văd nici faină, nici minunată, nici de neînlocuit. Sunt doar o Anda Elena. Și asta îmi e de ajuns.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea Lui!

    Bunătate. Blândețe. Răbdare. Acestea sunt doar trei dintre caracteristicile ce i le putem atribui lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iubire! Iertare. Dumnezeu e pansament pentru suflet și Bucurie! Cu Dumnezeu alături avem toate șansele să ne mântuim! Singuri nu putem – asta e clar. Și nici prin propriile noastre forțe! Important e să dăm și noi o bucățică, să ne dorim să creștem duhovnicește – și El pune restul. Totul!

    Dumnezeu este, însă, și Drept. Iar astăzi, la predica ținută în timpul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Techirghiol, am auzit șapte cuvinte care mi s-au înfipt în suflet: Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea Lui! Ca să întărească ideea,

  • Cerul şi pământul

    Cerul ce mi s-a oferit în dar

    Aseară stăteam într-un balcon. Aveam o bere cu lămâie în mâini și o priveliște… îmbătătoare în fața ochilor. Nu… berea nu a avut nicio vină și nici un efect. Însă muntele, pădurea, toate nuanțele acelea de verde pe care le ador, aerul tare și tare bun mă făceau să-mi doresc să nu mai plec de acolo. O, Doamne!, am gândit. Mâine seară voi reveni între betoane. Mâine seară mă voi așeza pe pat și voi revedea blocul din față…

    Uitasem, biata de mine, că și fereastra camerei mele îmi poate oferi daruri de preț.