Revoltă în lumea legumelor
Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.
Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.
De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!
Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!
Avem Turn câștigător!!!
Felicit din suflet echipa care a muncit la proiectul Turnul Nostru! Felicit din suflet pe toţi cei care, nefăcând parte din echipă, au dat zvon în ţară şi au ajutat ca proiectul să fie cunoscut! Te felicit pe tine şi îţi mulţumesc că ţi-ai ascultat inima şi ai votat!
Turnul Nostru a făcut parte dintre cele zece proiecte care au ajuns în faţa marelui juriu. Astăzi, la Bucureşti, Turnul Nostru a ieşit învingător! Până în februarie, prietenul meu va avea un nou look şi va deveni un reper important al Iaşului.
Maşină pe şină
Nu e tren, nu e tramvai…
E-o maşină… şi-i pe şină!
20. Despre promovare în blogosferă
Blog, blogosferă. Sunt noţiuni care au început să capete din ce în ce mai mult sens în mintea omului modern. Blogger. Era considerat, odinioară, un pierde-vară. Acum, în funcţie de seriozitatea cu care se implică în pasiunea lui, poate fi chiar o persoană foarte respectată. Motiv pentru care, nu aş ezita niciodată să îmi promovez o afacere sau anumite produse prin intermediul site-urilor personale, de nişă sau nu.
Bineînţeles, aş avea nişte condiţii, pentru a lucra doar cu bloggeri de valoare şi nu cu bişniţari. În primul rând, blogul în care aş vrea să se regăsească o scriere despre mine, ar trebui să aibă măcar două sute de postări. Proprii. Adică, de copy-paste, de filmuleţe, de bancuri proaste şi alte furăciuni – sunt sătulă. Eu vreau să descopăr, atunci când intru în casa virtuală a cuiva, un stil unic, creativitate, implicare. Apoi, aş pune condiţia ca acel blogger, la care apelez, să fie şi suficient de cunoscut. Degeaba scrie bine, dacă o face doar pentru el. Astfel, aş cere un minim de 1.000 de cititori pe lună.
VI. Plimbare cu Mocăniţa
A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.
După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.
Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!
Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.
19. Comoară multimedia – O!Play HD 2
Sunt un om de casă. Cu menţiunea că uşa casei mele este mereu deschisă şi pentru prieteni, nu doar pentru familie. Îmi place liniştea căminului şi siguranţa pe care acesta îl oferă. Îmi place să văd filmele tolănită în pat şi să ascult muzică. Să intru în atmosfera creată de imagini şi de sunete. Să mă las pradă sentimentelor şi să pătrund în lumi nebănuite.
În acelaşi timp, îmi place şi în lumea asta, pe care o trăiesc. Profit de multe dintre clipele petrecute alături de cei dragi, pentru a le trece în eternitate. Ador să fac fotografii şi să filmez, să surprind, să descopăr, să cunosc viaţa – aşa cum e ea. Amintirile acestea nu sunt abandonate într-un colţ, să se aşeze praful pe ele, ci sunt veşnic în centrul atenţiei. Îmi place să revăd anumite secvenţe, să analizez poze şi trăsături, să împărtăşesc şi altora din momentele la care am luat parte.
Începutul bucuriei
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
