Globuri cu suflet la Iaşi
Oameni din online – adunarea! Bloggeri – atenţie! Posesori de site-uri şi chiar voi, simpli iubitori de petrecut vremea pe net, ciuliţi urechile! A început a treia ediţie a campaniei Globuri cu suflet!
Anul acesta, provocarea e mare. Nu se vor mai face daruri individuale, ci colective. Se va încerca ajutorarea a cât mai multe şcoli din Iaşi, din mediul rural. Pentru că şi copiii de la ţară au dreptul de a merge cu drag la şcoală şi de a beneficia de dotari decente, care să-i ajute în studiile lor. Şi ei trebuie să aibă cărţi pe alese la bibliotecă şi materiale diverse pentru laboratoare. Din păcate, încă trăim într-o lume în care obiecte ce pentru noi reprezintă nimicuri – cretă, burete, foi albe, pixuri, creioane, mape – pentru alţii sunt o avere!
Tu, coleg blogger! Tu, om din online-ul ieşean, persoană fizică sau juridică, ţine minte! Dacă ai cărţi, jucării, un atlas, o hartă sau orice alt material didactic într-o stare bună şi vrei să donezi, acum e momentul! Dacă nu ai nişte lucruşoare care să ajungă în grădiniţe şi şcoli sărace din judeţ, dar ai posibilitatea să oferi un bănuţ, oricât de puţin, oricât de mult, acum e momentul! Dacă ai şi nişte lucruşoare şi un ban şi vrei să te implici, sa donezi, îţi dai seama, e perfect! Dacă nu ai resurse, dar vrei să ajuţi, promovează campania în rândul cititorilor tăi!
Zeul măcelului e în fiecare dintre noi
La evenimentul prezentat cu surle şi trâmbiţe săptămâna trecută, am câştigat o invitaţie dublă la teatru. Aşa că, în seara asta, am spus prezent la Zeul măcelului. Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional, mai exact – în Sala de Teatru la CUB, la ora 18. A început la 18.10… graţie unora care-şi cumpără bilet şi-şi permit să mai întârzie câteva minute, că doar n-o fi foc.
Zeul măcelului este o piesă scrisă de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Interpretează Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. Deşi, la Iaşi se vorbeşte din 2010 despre spectacol – pentru noi, abia acum a fost momentul. Şi-a fost frumos! O comedie – deşi, mie mi s-a părut, mai degrabă, o tragedie.
În aproximativ o oră şi jumătate, a fost dezvăluită o latură a noastră – atât de reală şi atât de puţin plăcută!
22. Femeia din mine – fatală şi practică
Cine mă cunoaşte, ştie că-s o femeie mai altfel. Mă simt mai bine în pantaloni largi şi în bocanci, decât în rochii şi pantofi cu toc. Îmi place mai mult să repar prize şi să bat cuie, decât să gătesc sau să împletesc. Nu mă îngrijorez prea mult pentru siluetă şi, dacă vreau să mănânc o ciocolată, pornesc la atac fără regrete. Vorbesc şi râd în public, nu mă jenez să strâng mâna, bărbăteşte, şi să cunosc noi oameni. Nu mă machiez decât în cazuri excepţionale. Atunci, alţii mă ajută, pentru că eu aş putea, mai degrabă, să-mi scot ochii, decât să-mi colorez, frumos, pleoapele. Şi… pentru a completa caracterizarea mea de femeie fatală – clar, urăsc momentele în care trebuie să-mi cumpăr haine! Adică… hainele îmi plac, dar ideea de a porni la colindat n-şpe mii de magazine, de a proba zeci de toalete, de a compara, asorta, calcula… mă scoate din minţi încă de dinainte de a pleca de acasă!
21. Fabrica de internet
Trebuie să mai recunosc în faţa cuiva că sunt dependentă de internet? Ok, recunosc! Dependenţa asta se trage atât din plăcerea de a fi mereu conectată la viaţa online, cât, mai ales, din necesitatea de a putea spune oricând prezent – într-o formă virtuală – la serviciu. Când ajung eu la redacţie, mai mult de jumătate dintre ştirile zilei sunt deja scrise şi transmise. La fel, pozele şi înregistrările pe care le-am realizat, au vechime pe site şi sute de vizualizări.
Trăim într-o lume a vitezei, în care publicul nostru doreşte informaţia la cald. Nici prin gând nu ne-ar trece să ne dezamăgim cititorii, mai ales când noile tehnologii sunt de partea noastră! Cea mai de preţ achiziţie, cel mai important instrument al meu – a venit ca o binecuvântare şi ca un sprijin nesperat în munca mea. De ceva timp, sunt fericita posesoare a unui router nano BR-6258n de la Edimax. O minunăţie de care nu mă bucur doar eu, ci şi colegii de la alte redacţii, alături de care fac teren – pe acelaşi domeniu.
Urmările majore ale unui accident minor
În această după-amiază am fost martora unui accident minor, în Alexandru – zona Minerva. Şoferul unei dube a ciocnit, din spate, un Fiat Punto.
Ce s-a întâmplat după, a provocat mai multă gălăgie decât accidentul în sine. Şoferul-victimă a coborât din maşină urlând, înjurând, sărind ca un descreierat în mijlocul străzii. A dat doi pumni în geamul dubei şi nişte picioare în portieră. A deschis portbagajul – de unde nici nu credeam că nu scoate o bâtă. Surprinzător, doar a aruncat numărul, care căzuse de la impact. O femeie, prietenă de-a lui, urla şi ea. Şoferul dubei şi-a recunoscut vina, dar nu a coborât din maşină. Cea mai înţeleaptă alegere – pe bune! A comunicat cu nenea cel nervos prin geam şi au plecat, într-un final, să declare accidentul.
Românii sunt oameni buni
Am învăţat să vorbim despre noi ca despre ultimii oameni. De teamă să nu ne ia alţii peste picior, ne plecăm capul şi debităm prostii. Uneori, defectele ne sunt, parcă, motive de amuzament şi de mândrie. Şi aşa ajungem să ne jignim noi pe noi, uşurând treaba celor care nu fac altceva decât să arunce găleţi de noroi peste numele de român.
E păcat. E păcat că, la o simplă căutare pe Google, afli că românii sunt…
Repet. E păcat. Mai ales că ştiu cum sunt romanii. Ştiu asta în calitate de român, în calitate de român care a vorbit cu mulţi străini veniţi în România, în calitate de român ieşit din ţară. Românii sunt oameni buni. Sunt deştepţi, frumoşi, visători, credincioşi, amuzanţi, creativi. Românii sunt valoroşi! Ca în fiecare caz, în orice pădure există şi uscăciuni. Puţine… multe… dar nu mai multe decât pădurea. De aceea, sprijin acţiunea dulce a celor de la Rom.
Discuţie cu Maria
Maria: Mbe-be!
Eu: Cine e bebe? Tu?!
Maria: Neee!
Eu: Tu eşti fetiţă mare, nu?!
Maria: Daaa!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
