Relaxare pana mori – jocuri din copilaria de azi
Doua fete, de 8 si 9 ani, se dau in scranciob – cu randul. In timp ce una se leagana (Fata 1), cealalta (Fata 2) ii face vant si rosteste, ca pentru o terapie de relaxare:
Hai sa ne prostim cu sfarsitul lumii
Incerc sa ocolesc unele teme. Dar cum ma lovesc de ele la tot pasul… la un moment dat, simt ca trebuie sa le atac. Si, atunci, trec la scris.
Zilele astea, a fost o intreaga nebunie, in care se anunta un nou sfarsit al lumii. Si, cum, prezicerea a dat rateuri (iar si iar!) – se mai incearca niste date pentru anul asta si pentru viitorul apropiat.Bulgari de gheata
– la inceput de vara
Fanfara si spectacolul strazii
In seara asta, am fost invitati la Pizzeria Domneasca (aproape de Palatul Culturii).Pe langa pizza, suc, bere, inghetata, am avut parte de o surpriza-cadou. Mai bine de o ora, in strada a cantat fanfara. Lumea a umplut terasa si trotuarul, masinile incetineau sa vada spectacolul.Participanti la Romanii au talent – membrii fanfarei Rotaria Junior din Vaslui au facut senzatie! Mi-a placut mult. Mie, romanilor si chinezilor care lucreaza la Palas. Au fost niste momente speciale, pe care as vrea sa le intalnesc mai des in plimbarile mele prin Iasi.
A fost ceva iesit din comun. Nu parea locul, nici timpul pentru muzica si dans in strada. Dar, atat de bine s-a potrivit totul!
Pentru o clipa, am retrait secvente din Spania. Acolo, in orice orasel ajungeam, la fiecare sfarsit de saptamana era petrecere. Se dadeau spectacole in strada, se canta si se dansa, actorii interpretau diferite scenete, papusile uriase umblau printre noi, la unele muzee intrarea era libera… oamenii aveau motive sa zambeasca si sa uite, pentru o clipa, de griji.Frățiori
Spuneam cândva că pe mine mă cheamă Elena – pentru că pe el îl cheamă Constantin.
Împreună suntem Bogdan-Constantin și Anda-Elena.
Când o să mă fac mare – planuri de viitor din trecut
Când eram mică-mică, pe la trei-patru ani, poate cinci (habar nu știu… ca să citez o altă gărgăriță mică-mică) m-au năpădit gândurile – planuri de viitor. Ce-aveam să mă fac atunci când voi fi mare? Nu era una dintre întrebările enervante ale adulților care așteaptă, amuzați, un răspuns pe care-l uită oricum repede. De data asta era întrebarea mea. Și frământarea mea.
În fiecare zi aveam o altă meserie la care, din păcate, seara trebuia să renunț.
Alaltăieri voiam să mă fac doctoriță… dar am realizat că
Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii
Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.
Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?
Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
