Nu sunt salbatica. Ma mai opresc si eu pe-o banca, stau de vorba, imi dau intalniri, imi fac noi cunostinte, rad, ma simt bine. Totusi, nu uit ca am un copil. N-o sa stau cu el in curent, in vant, doar ca sa fumeze una o tigara, n-o sa-l tin in fum de teama sa nu-mi supar amicele, n-o sa trec peste programul de somn sau masa, doar pentru ca n-am terminat de comentat ultimele barfe.

Si macar de s-ar plimba toate mamele, ca sa faca si ele un pic de sport – chiar si in gasca.
Vaiii, nu comunica deloc, nu stiu ce sa ma mai fac!, se plangea o cunostinta. Dar ea, cam cat comunica? Isi lasa baiatul in carut si se tolanea pe banca, langa prietene, uitand ca are copil.

E cam grasuta, nu stiu cu cine seamana, am auzit-o pe alta. Facea aceasta descoperire dupa ce, in urma cu putin timp, ca sa scape de gura fetitei, o trimisese la toneta sa-si cumpere rontaieli.

Exemplele pot continua. Asa cum gastile de mame vor continua sa existe. Vreau, totusi, sa felicit mamele de gasca! Pe acelea care, impreuna cu picii lor, cu prietenele lor si copiii acestora, stiu sa se joace impreuna. Toti – mari si mici. Pe acelea care nu se rusineaza sa vorbeasca mult si sa explice, sa cante sau sa mearga in pasi de dans pe strada. Pe acelea care iubesc si pe ceilalti copii, nu doar pe ai lor. Pe acelea care stiu sa se bucure de o intalnire in gasca, fara sa-si neglijeze copiii!